Union Station din Toronto apare stinghera intre cladiri care ating norii si uneori isi pierd ultimele etaje printre. In jur cladiri impersonale, biscuiti din sticla pe care banere imense te invita sa cumperi apartamente la doar un milion si jumatate de dolari...
Te intrebi cum poate rezista in mijlocul centrului financiar un bastion de arhiectura victoriana, cu liniile si zgomotoasele trenuri care despart orasul in doua.
Intrebari pe care si le pune un pasionat feroviar ajuns in acel colt de lume si raspunsuri pe care singur ti le dai.
Nu va voi plictisi cu ele !
De aceasta data nu voi scrie nimic nici despre istoria acestei gari.
Informatii afli usor din pliantele gratuite ce se gasesc orinde in gara.
Nu va voi scrie nimic despre traficul garii.
Mersul trenurilor este gratuit si se gaseste pe suportii din gara.
Nu va voi scrie nimic despre pastrarea patrimoniului feroviar din Ontario.
Pasioanatii canadieni au scris despre gara pe situl orasului si pe siturile asciatiilor si pe cele personale.
Nu va voi scrie nimic despre gara in sine.
Cu doar 10 dolari puteti avea acces in orice loc din gara, evident ma refer la partea tehnica nu la cea deschisa publicului.
Nu va voi scrie nimic despre ghidul care, cu programare prealabila, va va povesti despre gara mai mult decat poate memoria unui om sa retina. Sa nu uit, e un membru al unei asociatii de pasionati din Toronto. Intr-un fel, unul de-al nostru.
Nu va voi scrie nici macar despre locul special de spotting amenajat in asa fel incat sa poti fotografia linistit tot ce intra in statie.
Nu va voi scrie despre toate acestea pentru ca toate par atat de departe de noi, si nu ma refer aici la kilometri.
Ma refer aici la surpriza unui "european" de a descoperi cata grija are de istoria ei o natie formata din atat de multe natii...
Si cata grija si respect pentru o cladire care, dupa standardele europene este absolut banala, are o natiune fara istorie...
E doar un exercitiu fotografic din partea unui simplu pasionat de cale ferata. Doar imagini si o mica legenda.
Atat.
holul statiei: o liniste de mausoleu, o curatenie impecabila:
Unul din multele pasaje acoperite care leaga orasul de sus de cel subteran...un al doilea Toronto.
cel mai celebru vecin al garii (CN Tower):
vazuta de sus...foarte de sus:
la coloane, cum ar spune semenii de pe malul Dambovitei...
si, un fotograf amator care va multumeste daca ati avut rabdare sa deschideti fiecare poza.
Te intrebi cum poate rezista in mijlocul centrului financiar un bastion de arhiectura victoriana, cu liniile si zgomotoasele trenuri care despart orasul in doua.
Intrebari pe care si le pune un pasionat feroviar ajuns in acel colt de lume si raspunsuri pe care singur ti le dai.
Nu va voi plictisi cu ele !
De aceasta data nu voi scrie nimic nici despre istoria acestei gari.
Informatii afli usor din pliantele gratuite ce se gasesc orinde in gara.
Nu va voi scrie nimic despre traficul garii.
Mersul trenurilor este gratuit si se gaseste pe suportii din gara.
Nu va voi scrie nimic despre pastrarea patrimoniului feroviar din Ontario.
Pasioanatii canadieni au scris despre gara pe situl orasului si pe siturile asciatiilor si pe cele personale.
Nu va voi scrie nimic despre gara in sine.
Cu doar 10 dolari puteti avea acces in orice loc din gara, evident ma refer la partea tehnica nu la cea deschisa publicului.
Nu va voi scrie nimic despre ghidul care, cu programare prealabila, va va povesti despre gara mai mult decat poate memoria unui om sa retina. Sa nu uit, e un membru al unei asociatii de pasionati din Toronto. Intr-un fel, unul de-al nostru.
Nu va voi scrie nici macar despre locul special de spotting amenajat in asa fel incat sa poti fotografia linistit tot ce intra in statie.
Nu va voi scrie despre toate acestea pentru ca toate par atat de departe de noi, si nu ma refer aici la kilometri.
Ma refer aici la surpriza unui "european" de a descoperi cata grija are de istoria ei o natie formata din atat de multe natii...
Si cata grija si respect pentru o cladire care, dupa standardele europene este absolut banala, are o natiune fara istorie...
E doar un exercitiu fotografic din partea unui simplu pasionat de cale ferata. Doar imagini si o mica legenda.
Atat.
holul statiei: o liniste de mausoleu, o curatenie impecabila:
Unul din multele pasaje acoperite care leaga orasul de sus de cel subteran...un al doilea Toronto.
cel mai celebru vecin al garii (CN Tower):
vazuta de sus...foarte de sus:
la coloane, cum ar spune semenii de pe malul Dambovitei...
si, un fotograf amator care va multumeste daca ati avut rabdare sa deschideti fiecare poza.