Calatoria lui V.A. Urechia la Paris

[Semafor]

Intr-o carte scrisa pe la 1900 de V. A. Urechia ââ??â?? Din tainele vietei ââ??â?? Editura Polirom 2014, este prezentata calatoria sa la Paris in 1855 cu diligenta si trenul.
" Spre Paris
Eram gata de plecare. Talismanul de la Mitropolie ma incuraja sa ma expun la o viata dura, caci toata lumea care se intorsese de la Paris imi spunea ca cu 120 de galbeni nu-i chip de trai, mai ales cand ai de platit taxe scolare.
- O sa fie un martir pentru d-ta viata de la Paris, imi ziceau unii si altii.
ââ???? Lucreaza, ajunge, te astept!ââ?? , cele trei vorbe din talismanul ce statea nedespartit de pieptul meu, invinsera toate temerile de grea viata; si luandu-mi ziua buna de la toti ai mei, purtand paralele intr-un chimir incins sub haina, plecai intr-o zi din luna septembrie, stergand cu sarutari lacramile mamei.
Luai loc in diligenta postei, via Botosani-Mihaileni-Cernauti, intre doui jidovi si un neamt, cari se intreceau in mancare de usturoi. Platii un sorcovat bacsis curierului, ca sa-mi cedeze locul sau de pe capra, numai sa scap de infectiunea jidoveasca.
La fruntaria de la Mihaileni, pasind in Bucovina, inima mea era coplesita de simtaminte patriotice. Eram in stare sa strig beemeterilor de la capul podului austriac:
- Hotilor, dati-ne inapoi tara!
Calatoria pana la Cernauti o facui cu un harabagiu jidan.
Alte adanci impresiuni in Cernauti. Cu mare greutate gasii loc in diligenta care pe la Sniatin mergea la Lemberg. Tot numai locul curierului il putui avea, ceea ce numai noaptea nu-mi prea era favorabil, caci stagiunea era inaintata si noaptea rece.
Si astazi imi rasuna in cap cantarea surugiului dintr-o mica trambita, anuntand sosirea la statiuni. Zile si nopti am calatorit astfel, odihnindu-ma prin carciumile de la statiunile postale, atat timp cat era nevoie pentru manipulatiunea postala.
Imi era foarte greu sa ma inteleg cu cei de prin carciume, unde de ordinar calatorii puteau afla cate un mic restaurant la orele de pranz. Intr-o localitate de mica insemnatate, poposind pentru pranz, ma asez la o masa. Mi se da o lista de bucate in limba polona. Mi-am inchipuit, negresit, ca cel dintai rand era supa. Intr-adevar, nu gresisem. Cu gand ca al treilea rand din lista erau bucate de carne, ii designez cu degetul la chelner. El se uita la mine, dand din umere, disparu si-mi aduse o a doua supa. Am mancat-o! Dar acum nu mai simteam nevoia unui altfel de bucate. Totusi mi-am zis:
- Ia sa mananc o prajitura sau un fruct.
Si cu degetul aratai chelnerului ultimul rand din lista. Mai multe minute el imi vorbi fara ca sa-l pot intelege.
Iata ca intra in locanta preotul satului, carele, auzind conversatiunea imposibila dintre mine si chelner, binevoi sa se apropie de masa mea si intr-o frantuzeasca stricata ma intreba ce doresc.
I-am raspuns ca am cerut prajitura sau fructul insemnat la finea listei de bucate si slobozi un hohot de ras in toata locanta.
Pe lista era scris: ââ????Pofta buna!ââ??
Am ras si eu din toata inima si gratie parintelui am putut obtine o ââ????mazurcaââ??, adica o specie de prajitura poloneza.
Trambita surugiului rasuna, platii cele doua supe si ââ????mazurcaââ?? si iata-ma iar la locul meu de pe capra in calea Liovului (Lemberg).
Balabaneam mereu din cap, caci oboseala ma doborase dupe o calatorie de o zi si o noapte. I se facu mila de mine conductorului si la Przemisl ( nu stiu daca nu mi-a ramas in buzunar vreo consuna din acest nume topografic), scoborandu-se din cupeu doui calatori, mi-a dat unul din cele doua locuri ca sa pot dormi.
In cupeu se mai afla un popa burtos si o tanara cucoana. Ambii ocupau fundul cupeului. Burta popii, pleostita pana pe genunchi, facea imposibil locul din fata lui. Ocupai locul din fata doamnei. Cercai sa dorm, dar picioarele doamnei, mai lungi se vede decat trebuia, se incalceau mereu intr-ale mele.
Ca sa pot dormi, imi pusesem pe cap un fes turcesc, Cucoana ma lua drept oriental.
Intr-o frantuzeasca ca si a popii de la locanta, ma intreba de sunt de la Constantinopole, de sunt insurat si de am harem!
Intre o balabaneala de cap si alta, i-am raspuns afirmativ la toate intrebarile, socotind ca astfel, pentru ca sunt un pagan de turc, o sa-mi dea pace sa dorm.
As! Dimpotriva! Jocul de picioare devein mai violent.
Eu invidiam pe paroh, care izbutise sa inchiza ochii.
N-avui incotro. Legai cunostinta cu domesticita calatoare. Era o boema, sau ceva pe aproape, care tinu sa ma invete cateva cuvinte din limba sa. Mi-aduc si astazi aminte de aceasta prima lectie de dialect slavic. Marjenko ma invata sa zic: ââ????Iac boga coham, cohamcie!ââ?? ââ??â?? Cum iubesc pe Dumnezeu, te iubesc pe tine!
Si imi raspundea Marjenko: ââ???? Iac boga cohas, cohas miniaââ?? ââ??â??Cum iubesti pe Dumnezeu, sa ma iubesti pe mine!
Noroc ca dupa vre-o patru, cinci statiuni, calatoarea descinse, nu fara a ma indemna s-o imitezââ??Â?Dar o voce launtrica imi striga:
- Cata-ti de drum, baiete!
Si adormii, intrecandu-ma cu parintele in sforaiala si in balabaneala de cap.
A doua zi, spre amiaza, intraram in Lwow ori ââ??â?? cum il botezasera austriacii stapanitori ââ??â?? Lemberg. Pana aci imi era platit drumul si eram hotarat sa ma hodinesc macar o noapte intr-un hotel.
Asa facui, luand o camera de student la hotel dââ??â??Angleterre, in fata promenadei. Restul zilei il intrebuintai spre a vizita biserica valaha, unde numele domnitorilor Moghila il aflai inca de-atuncea foarte cunoscut.
Am avut mai tarziu un bun amic, pictor, care in natura nu vedea nimic mai admirabil decat un biftec.
Si eu de asta data in Lemberg nu admirai decat prajiturile din cofetariele locale. Ce zic admirai? Alte bucate n-am gustat decat prajituriââ??Â?
Cu greu, putui si de asta data sa aflu loc pentru a pleca spre Viena. Calea ferata nu ajunsese inca la Cracovia si aveam inca de furca pana sa ajung acolo, de unde nu era departe capatul liniei ferate spre Viena.
Scurtez. Ajuns la Cracovia, am vizitat catedrala, care in subterana sa cuprinde mormintele regilor poloni.Nu fara emotiune m-am inchinat inaintea ranmasitelor atator regi, din cari multi amici ai domnitorilor Moldovei,
ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?
Dupa doua zile si o noapte, capatai loc in diligenta care in scurt timp ma duse la statiunea de unde calatorii spre Viena puteau lua trenul.
Aci avui inca o data ocaziunea sa ma conving prin mine insumi ca romanul de nimic nu se mira. In viata mea nu vazusem o cale ferata. Era deci un lucru demn de atentiunea mea.
Convingerea instinctiva in roman, ramasa lui zestre de la stramosii romani, ma facu sa nu dau importanta ce merita glorioasa descoperire a secolului nostru.
Romanului i se pare ca tot ce e maret si important se cuvine lui! ââ??Â?.
De altmintrelea nici nu avui timp de consacrat la examinarea mai de aproape a noului mijloc de calatorie. Trenul spre Viena pleca imediat si eu, ca si cand in fosta viata mea as fi calatorit pe calea ferata, luai loc intr-o clasa a treia, bucuros ca nu voi intarzia sa ajung la Viena.
...............................................................................................(continuare)

 

[Semafor]

Sosind in capitala minunata a Austriei, am tras la un hotel care-mi pare ca exista pana astazi: hotel National in Leopoldstadt. Cum purtam, in dimineata zilei de sosire, un contas blanit, noulet, dar de la mama, din blanile tatei, chelnerii ma luara la sosire drept un ââ????grofââ?? unguresc si, care de care, in vederea ââ????Trinkgelduluiââ?? de a doua zi, sa ma ridice pe scari de subsuori.
Stiam putina nemteasca de la amicul Starke si intelesei ca portierul ordonase sa mi se dea o camera mare la primul cat. Cand se deschise salonul cu alcovul ce mi se destina, am exclamat:
-Nein! Nein! Ein Studentenzimmer!
Ca prin farmec chelnerii disparura, caci nu meritam stima lor. Mi se dete o camera mansarda in care abia incapeau un mic pat, un scaun si o masa.
Descind indata ce-mi regulai bagajele, in strada, ca sa fac cunostinta cat de mica cu Viena. Toata ziua o petrecui pe strade, admirand, pe cat un roman poate admira, monumentele publice. Seara am reintrat devreme la hotel si ma urcai in camera mea cucuiata la inaltimea casei.
Era intuneric. Persoana mea nu meritase un serviciu cat de mic din partea chelnerilor, caci nici lumanare nu-mi pusesera. Citisem de cu ziua instructiunea de cate ori este de a suna diferiti servitori ai hotelului.
Am sunat de-a randul pentru toti servitorii si nimeni nu s-a deranjat sa vina.
M-am culcat pe intuneric, iar cand a doua zi fui sa plec, toti chelnerii si chelneritele, unii in frac, altele cu bonete cochete pe varful capului, se insirara de-a lungul scarii, zicandu-mi, care de care mai energic, unââ?? Kuss die Hand!ââ??.
Eu trecui printre dansii maret si hotarat, zicandu-le: ââ????Klingen, klang, geklungen!ââ?? insotite de gestul inutilei trageri de clopot. Cum vedeti, invatasem de minune verbele neregulate, cari se potriveau de minune cu neregulatul serviciu al otelului. N-am dat nici un ââ????Trinkgeldââ??; ce mi-or fi zis ei pe nemteste, n-am inteles, sau n-am voit sa inteleg, si ducandu-mi singur geamandanasul dupa ce platii doi florini pentru o mansarda fara lumanare, m-am suit intr-o trasura care m-a dus la Gara de Vest, pentru a lua trenul Parisului.
Spre Paris!
Cu cat ma apropiam de scopul calatoriei mele, cu atat imi sporea nerabdarea de-a ajunge.
Pe atunci, nu intr-o noapte si doua zile puteai ajunge de la Viena la Paris; si tot timpul lungei calatorii, inghesuiti ca sardinele in vagoanele putin comode de clasa a treia, bietii calatori nu mai puteau sa spere sa doarma decat daca isi intrerupeau calatoria. Tocmai aceasta nu puteam face eu, care voiam sa evit cheltuielile extraordinare.
Dar de pacostea de care te feresti, de aceea dai.
Trenul in care calatoream avea sa apuce la Forbach o directiune opusa Parisului. Calatorii pentru Paris aveau sa schimbe acolo trenul.
Instiintat de aceasta, cautam sa nu ma fure somnul, desi noaptea era inaintata. Un coleg de drum, un tanar francez, vazand cum ma chinuiam ca sa nu atipesc, cu multa bunavointa imi zise:
- Nu duce grija, dormi daca poti,si eu merg la Paris si deci descind la Forbach.
Voi fi atipit patru, cinci minute, lovindu-ma cu capul de lemnaria vagonului, cand deodata trenul se opreste. Noul meu amic ma zguduie tapan, strigandu-mi:
- Iute, iute, caci nu se opreste decat o minuta.
Iau geamandanul si ma zvarl afara din tren, care se pune in miscare. Deodata vad alergand dupa tren pe amicul necunoscut, cu toate strigatele sefului de gara ca va fi pus la amenda. Ce i se va fi intamplat, nu stiu, caci el izbuti sa se urce in tren, iar eu ramasei nemangaiat ca ma facuse sa cobor cu totul la alta statiune decat Forbach. Si ce era mai rau ca alt tren pana adoua zi nu mai circula pe linie. Eram la o statiune aproape fara locuinta imprejur. Un hamal se milostivi si ma conduse, printr-o noapte intunecoasa bezna, pana la o carciuma, situata la vreo doua kilometri de gara. Cand sa intram in carciuma, hamalul caruia i-am dat un franc pentru serviciu imi zise, mai mult soptindu-mi la ureche:
- Faudra veiller, mon bon monsieur. Lââ??â??endroit nââ??â??est pas tres sur.
th_
Sa veghez, cand nu dormisem vreo trei nopti! Nu era mijloc sa ma duc in alta parte , caci nu era nici o alta casa in apropiere.
Intrai.
In jurul unei mese de lemn stateau la sfat vreo opt tarani, cu sopa de bere si de cidru in fata fiecaruia. Cum alta masa libera nu era, le cerui voie sa ma asez langa ei, ceea ce cu multa politete primira. Carciumarul imi servi o cina improvizata si mancand intrai in vorba cu oaspetii de la masa. M-am ferit de a le oferi vreo bautura scumpa, ca sa nu ma ia drept vreun bogatas. Am baut si eu cidru de care aveau si dansii, si le-am mai oferit cate o sopa, doua, ceea ce ne imprieteni pe deplin.
Le-am spus ca veneam din Romania. Habar n-aveau de asa tara, care era numai idealul nostru, dar nici de Moldova sau Valahia nu stiau mai mult.
ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?..
Conferinta mea geografica ma costa vreo ?? zece lei in bauturi pentru comeseni si pentru o camera in care nici nu intrai.Trenul spre Forbach avea sa treaca dis ââ??â??de-dimineata si eu cat simtii ca se lumineaza de zi, insotit de un baiat al carciumarului m-am dus la gara, nu fara oarecare emotiune de ce putea sa mi se intample pe drum.
Reputatiunea carciumii era mai rea decat realitatea. Fara nici o piedica ajunsei la gara, unde nu intarzie sa soseasca trenul in care luai loc, mai zdrobit de oboseala de cum eram seara precedenta, dar totusi hotarat sa nu mai pat ca in acea noapte.
In adevar izbutii in totul si impacienta de a ajunge cat mai curand la Paris ma tinu destept tot timpul, avand a-mi paste ochii cu variatele tabele ce se desfasurau fantastic de o parte si de alta a vagonului.
In fine trenul se opri, si conductorii strigara de-a lungul garii:
- Paris! Paris! Paris!
........................................................................................................................
(continuare)

 

[Semafor]

Al treilea fragment si ultimul extras din aceasta carte:

Paris
Iesind din gara, la sosirea mea in Paris ma gasii intr-o mare incurcatura.
N-avusesem prevederea sa intreb in tara pe nimeni, din cei cari cunosteau Parisul, ??  ?? despre adresa vreunui hotel.
Birjarul ma intreba, unde sa ma duca?
- La un hotel pe langa Universitate.
Credeam ca exista la Paris o Universitate.
Birjarul, destept ââ??â?? si nu putea sa nu fie destept caci era ora sase de dimineata
-, ma conduse pe Rue Neuve de lââ??â??Universite, astazi taiata de bulevardul St. Germain. Cum strada era foarte scurta, birjarul se opri la singurul hotel ce se afla pe ea, la No.3.
Portarul hotelului imi deschise o camera si intrebandu-ma de unde vin, ramase un moment in extaz afland ca vin din Moldova.
- A! domnule, ce bine-mi pare!
- Foarte multumesc pentru patria mea.
- Vezi, d-le, in camera asta unde ai sa stai d-ta, a locuit, sunt cativa ani, un
compatriot al d-tale, Vasile Alecsandri. La numarul de alaturea locuia d. Kogalniceanu.
Erau sapte ore cand Piere Loriot, portierul, ma instala in camera marelui poet.
Era prea dimineata ca sa capat un dejun undeva.
Vis-a ââ??â??vis de otel era un stabiliment de bai; m-am dus de luai una si m-am intors
apoi, promitandu-mi sa dorm pana la ora dejunului, aruncandu-ma pe pat imbracat, cu usa
neincuiata. Intr-un tarziu ma destept si observ ca afara era intuneric. Caut la ceasornic si
vad ca sunt cinci ore.
- Uite pozna, am dormit de la 9 dimineata pana la cinci dupa-amiaza, zisei.
Stomacul isi reclama dreptul sau.
Descind iute, sa ma duc la restaurant. Poarta otelului e inchisa! Curios; la cinci
ore de seara se inchid portile hotelului?
- Cordon, sââ??â??il vous plait.
Pere Loriot scoate capul, imbrobodit in scufa alba, prin ghisetul portariei.
- Cum? Asa de dimineata?exclama el.
Tablou!
Dormisem o zi si-o noapte. Corpul se razbunase de insomniile atator nopti;
dar stomacul, ce era el de vina?
Greu il potoliii peste alte trei ore, cand, deschisa fiind prima cafenea, putui
s-al mangai cu o ceasca de lapte cu paine.
De atunci imi inchipuiesc ca la ora mortei Dumnezeu imi va tine la socoteala
vietei ziua si noaptea de cari n-am avut constiinta.
Pere Loriot veni sa-mi faca camera si profita de ocaziune sa-mi spuna o poveste
a lui cu Vasile Alecsandri.
- Era, zice Pere Loriot, inspre un an nou. Lui Alecsandri nu-i sosisera banii din
tara. Trebuiau pe atunci multe zile pana ce din Iasi sa-ti vina la Paris o scrisoare ori un
grup de bani.
Dar anul nou nu asteapta sosirea postei intarziata de troiene pe calea Cernauti ââ??â??
Cracovia!
Alecsandri scotoceste sertarele, isi intoarce pe dos buzunarele.
Nimic!
Tot nimic gaseste si in sertarele si buzunarele a catorva compatrioti, mai de aproa-
pe amici. Atunci Alecsandri ma cheama si-mi zise:
- Dites donc, mettez-moi cette pelisse au clou!
Si-mi arata o minunata suba aruncata pe sofa.
- Pe data, domnule.
Si o iau s-o agat intr-un cuier.
- Mais non, Pere Loriot. Es-tu b??Â?te! Porte-la chez ma tante, jââ??â??ai besoin dââ??â??argent.
- Chez ma tante!...O blana asa de scumpa, care facea onoarea hotelului cand
vedea lumea iesind de aici pe Alecsandri cu ea pe spinare!
Pere Loriot n-avu incotro; amaneta la muntele de pietate blana poetului pe doua
bilete de cate o suta de franci.
- Iti inchipuiesti, exclama portarul, ca a doua zi, pour mes etrennes, d. Alecsandri
imi dete nu mai putin decat un napoleon!Dar nici prin gand nu-ti trece si alta: bunul tanar
imi puse in mana recipisa de la muntele de pietate zicandu-mi:
- Pere Loriot, ti-o daruiesc d-tale.Cand vei putea scoate blana, si s-o porti sanatos.
- Am scos-o d-le Urechia, si iat-o!...
Si zicand acestea, lepada matura din mana, pune ââ????frumoulââ?? in pieptarii sortului
si iute deschide un placard, din care scoate cu admiratiune o suba imblanita minunat cu
piept de vulpe.
Dar, o durere! Pe loc zboara din blana un nor de fluturasi cu aripioare galbene.
Pun mana pe parul auriu al blanii, si-mi ramane in palma ca o barba blonda de actor ââ??Â?
Pere Loriot este mai incremenit decat in ziua cand Alecsandri ii daruise recipisa
amanetului.
-A! nom de Dieu! Si eu asteptam sa gasesc vreun rus bogat sa i-o vand. Bietii mei
200 de franci!
Scrisei mai apoi lui Vasile Alecsandri despre patania lui Pere Loriot. Poetul ii
trimise alti 200 de franci.
- Nom de Dieu! Exclama portierul, primind banii. Blanile d-voastra nu sunt
trainice, dar cinstea lui Alecsandri e tare ca granitul.
ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?ââ??Â?
V. A. Urechia ââ??â?? Din tainele vietei ââ??â?? Editura Polirom 2014

 

[Semafor]

Editura Universit??ii A.I. Cuza din Ia?i 2017
Dan Dumitru Iacob
C?l?toria lui Nicolae Rosetti – Roznovanu la Paris, în 1853 (pag. 349 – 399)
...................................................................................................
Calendarul ?i itinerariul c?l?toriei
C?l?toria intreprins? de membrii familiei Roznovanu la Paris a avut loc în toamna anului 1853. În sursele avute la dispozi?ie nu se precizeaz? data plec?rii din ?ar? ?i nici a întoarcerii, îns? putem s? estim?m aceste date pe baza unor informa?ii circumstan?iale. Dup? înregistr?rile din lista de chletuieli f?cute de Placide Doury, privitoare la plata unor prânzuri, ?tim sigur c? în 24 septembrie 1853 Nicolae Rosetti- Roznovanu ?i înso?itorii s?i erau deja la Viena, unde au stat cel pu?in pân? în 26 septembrie. Estim?m c? drumul de la Ia?i pân? la Viena a durat vreo dou? s?pt?mâni ?i jum?tate, poate chiar trei; dou?-trei zile de la Ia?i la Gala?i, în cazul în care nu s-a oprit ceva mai mult pe la vreo mo?ie, ?i cca dou? s?pt?mâni pe Dun?re, cu mai multe transbord?ri. Prin urmare, consider?m c? grupul de c?l?tori a plecat din Ia?i pe la începutul lunii septembrie 1853. De la Viena au plecat spre Paris la 26 sau 27 septembrie, ajungând în capitala Fran?ei pe la începutul lunii octombrie. În orice caz, erau la Paris în 16 octombrie 1853, dat? la care, conform unei chitan?e redactat? în capitala Fran?ei, Maria Rosetti-Roznovanu a împrumutat 3.000 de franci de la Placide Doury. Sejurul parizian al boierului moldovean a durat cam o lun?, la 5 noiembrie acesta fiind înc? la Paris. Plecarea spre cas? a avut loc nu mai târziu de 10 – 15 noiembrie, deoarece a ajuns la Ia?i înainte de sfâr?itul lunii respective, dup? cum dovede?te îns??i bilan?ul cu cheltuielile c?l?toriei, a c?rui dat? de întocmire este noiembrie 1853. (...)
Pentru a junge la Paris, vistiernicul Nicolae Rosetti –Roznovanu a ales unul din cele mai folosite itinerarii – Ia?i, Vaslui, Tecuci, Gala?i, Pesta, Viena, Munchen, Strassbourg, Paris – traseul respectiv fiind des men?ionat în sursele vremii. C?l?torii au plecat din Ia?i spre Tecuci cu tr?suri ?i c?ru?e evreie?ti, trase de mai multe rânduri de cai de po?t? (în total 20 de cai), pentru care a pl?tit 17 galbeni. Acest drum nu putea fi parcurs într-o zi, a?a c?, dac? nu au preferat s? mearg? ?i noaptea, este posibil s? se fi bucurat de ospitalitatea vreunei cur?i boiere?ti ai c?ror st?pâni se înrudeau sau se cuno?teau cu Roznovenii. De exemplu, presupunem c? au trecut ?i pe la mo?ia Pechea din Covurlui, a lui Alexandru Moruzi,cu care Roznovenii se înrudeau. În registru cu socotelile c?l?toriei sunt înregistra?i 2 galbeni pl?ti?i – unui om al lui Moruzi -, probabil pentru anumite servicii prestate în ultima etap? a c?l?toriei spre Gala?i.
În Gala?i au stat la hotel, probabil pentru o noapte, dup? care s-au îmbarcat pe un vas fluvial,boierii la clasa I ?i personalul domestic la clasa a II-a, biletele costând 200 de galbeni, la care s-au mai ad?ugat al?i 14 galbeni pentru locurile ?i mâncarea slugilor. De aici au navigat pe Dun?re în amonte, cu opriri în principalele porturi de pe ambele maluri ale fluviului, pentru a l?sa sau prelua pasageri ?i pentru aprovizionarea vaselor, cu transbord?ri pe alte tipuri de nave, adecvate diferitelor zone navigabile ale Dun?rii. Cu prilejul opririlor de la Or?ova ?i Pesta au schimbat ?i ni?te bani (din galbeni în florini). De la Pesta au continuat drumul spre Viena fie tot pe ap?, cu un vas fluvial, fie cu trenul. În capitala Imperiului Habsburgic au sta câteva zile, cazându-se la un hotel, dup? care au luat trenul spre Paris, via Praga, Dresda, Leipzig, Frankfurt ?i Strasbourg.
La întoarcerea din Fran?a, au luat trenul pe aceea?i rut? pân? la Viena, îns? de aici nu s-au mai întors pe Dun?re, ci au preferat drumul cu trenul ?i tr?surile de po?t? prin Gali?ia ?i Bucovina, respectiv prin Cracovia ?i Lemberg. Pentru c? linia ferat? Cracovia – Lemberg era în construc?ie, au c?l?torit cu trenul probabil pân? la Tarnow, care fusese conectat cu Cracovia în 1852, dup? care au continuat drumul cu diligen?ele po?tei imperiale sau cu tr?surile separate ale acestei po?te (Separat-Waggen) pân? la Cern?u?i. De la Cern?u?i au plecat spre Ia?i cu tr?suri ?i c?ru?e evreie?ti. Presupunem c? motivul principal pentru alegerea acestei rute îl reprezint? costurile de c?l?torie ?i taxele vamale mai mici, Roznovenii întorcându-se în ?ar? cu un num?r mai mare de bagaje, datorit? cump?r?turilor f?cute la Paris ?i Viena.
Condi?iile de c?l?torie cu mijloacele de locomo?ie ale perioadei respective – tr?suri, c?ru?e, diligen?e, trenuri ?i vapoare – sunt înf??i?ate în jurnalele de c?l?torie ?i memoriile contemporanilor, îns?, pentru o imagine de ansamblu, foarte plastic?, recomand?m romanul -Pribegi în ?ar? r?pit?-, a lui Dumitru C. Moruzi, nepotul cucoanei Marghioli?a Roznovanu, în care se g?se?te un capitol special dedicat acestui subiect, intitulat – De la Ciripc?u la Petersburg, prin Viena ?i Paris.

 

[Semafor]

Eugen Herovanu (1874 – 1956)​

(Prozator, eseist si memorialist.Fiul lui Nicolae Heroveanu, functionar la Finante, si al Mariei (n. Champalbert), prof., descinzând dintr-o familie franceza naturalizat? în Moldova în sec. al XlX-lea.
Scoala primara la Piatra Neamt; Liceul National din Iasi (bacalaureatul in 1896), unde e coleg cu M. Codreanu si Jean Bart. Studii de drept la Iasi (licenta in 1900).
Doctor la Universitatea Liber? din Bruxelles (1903). Din 1905, începe cariera universitar?, dar nu renun?? la avocatur?, ajungând decan al baroului ie?ean (1918-1928). A fost deputat (1912), primar la Ia?i (1923). Se transfer? la Facultatea de Drept din Bucure?ti (1929), de unde se va pensiona în 1939, aici fiind profesor de procedur? civil?.)
...................................................................................................................
De îndat? ce am terminat ?coala primar? ( aprox. 1885), p?rin?ii mei au hot?rât s? m? duc? la Ia?i (...). Piatra (Neam?) nu dobândise calea ferat? decât de prea pu?in timp (...). La Bac?u am schimbat trenul; a trebuit s? a?tept?m pe cel ce venea de la Bucure?ti, s? ne amestec?m în mul?imea ce inunda peronul, de-a lungul c?ruia bogate crengi de vi?? s?lbatic? aruncau o lumin? pl?cut?. La Roman, unde am ajuns la aprinsul lumân?rilor, am putut admira alte lucruri noi ?i variate, între peronul animat ?i luminile crepusculului, v?zute prin aburii u?ori ce se ridicau în valea Siretului ?i a Moldovei. Am luat masa la Pa?cani, cel mai important nod de cale ferat? al Moldovei, pe atunci; destul de important, de altfel, ?i azi.Restaurantul g?rii, plin de lume gr?bit?, inundat de lumin?, plin de mi?care ?i de larm?, mi-a produs o impresie deosebit?, pe deplin justificat? cred, întrucât târziu de tot, pân? la r?zboi, el ?i-a p?strat o faim? ?i o putere de atrac?ie, de care cei ce au trecut pe acolo î?i aduc bine aminte.
Restul drumului l-am f?cut deci noaptea. Trenul se înfundase în întuneric. Zgomotele lui îmi p?reau puternice.Ca ?i „amicul domnului Teste”, începeam s? simt ( s? simt, nu s? în?eleg; personajul lui Paul Valery în?elegea lucrul acesta) c?, în viteza lui, în furia lui monoton?, trenul meu avea o idee fix?: Ia?ul. Trenul meu ?i cu mine bineîn?eles, pentru c? pân? „acolo” eram, ?i trebuise s? r?mânem nedesp?r?i?i.
Dar ce frumoase apari?ii g?rile mici prin care am trecut ! Ruginoasa, unde ?tiam c? se g?se?te mormântul lui Vod? Cuza ?i palatul fostului domnitor, cu parcul lui. Podu Iloaiei ?i Târgu Frumos, centre mici ?i vechi, a c?ror înf??i?are pe atunci nu cred s? fi diferit prea mult de cea din vremea lui ?tefan cel Mare...
( Despre o veche încânt?toare c?l?torie – în vol. Ora?ul amintirilor, 1936)

 

[Semafor]

Am g?sit în cartea lui D.C. Moruzi-Pribegi în ?ar? r?pit? -scris? la 1912 capitolul în care descrie cu mult umor o c?l?torie f?cut? pe la 1860 din Basarabia la Gala?i, Viena, Paris ?i Petersburg

Cap.XII. De la Ciripc?u la Petersburg, prin Viena ?i Paris
Cu beizadea Alecu n-am dat ochii, tocmai de când plecase de la Mo?ia lui s? fac? înconjurul Europei, pentru ca s?-l smulg? dintre fran?uji pe fiul s?u mai mare Andrei ?i s?-l readuc? în noua sa patrie, la Petersburg, unde boierul nostru avea treab? destul?.
Plecat cum ?tim de la Cos?u?i într-o caret? u?oar?, lumin??ia sa, n-avu s? schimbe caii la po?t? decât de dou?zeci de ori, ca în dou? zile ?i o noapte s? ajung? la Gala?i; iar de acolo pân? la Viena nu avu s? se urce decât în trei vapoare: unul care-l aduse de la Gala?i la Bazia?, altul de la Bazia? la Buda-Pesta ?i al treilea care-l l?s? pe cheiurile frumoase ale Vienei. ?i aceasta înc? pentru c? erau apele mari; altfel se mai suia ?i în al patrulea mai mic, ca s?-l treac? Por?ile de Fier, adic? de la Turnu-Severin la Bazia?.
Pe vapoarele acelea îns?, noi, nou?e înc?, era un mare lux, care p?rea cu atât mai mare, c? lumea nu era deprins? cu el ca ast?zi. De luai o cabin? de pe punte, pl?teai, nu-i vorb?, între treizeci ?i patruzeci de galbeni; dar masa era delicioas?, c?ci compania având în vedere c? pasagerii de clasa întâia, f?ceau parte din aristocra?ia bogat? din Rusia, România, Serbia ?i Ungaria, nu ?ineau decât buc?tari din cei mai buni. Tot din pricina aceasta, atât salonul cât ?i partea rezervat? a covertei, era un adev?rat salon de lume mare, unde ceasurile treceau pl?cute într-o lume aleas? ?i distins?, pe când vaporul luneca pl?cut printre maluri cu mult mai s?lbatice decât cum le vedem în zilele noastre.
Ceasurile treceau nesim?ite, zilele ?i chiar s?pt?mâna, ?i ajuns în capital Austriei, te desp?r?eai de vapor cu p?rere de r?u.
Dup? atâta huzur material ?i intelectual, când se v?zu beizadea, înghesuit cu al?i trei nem?i ? dou? nem?oaice, într-una din acele trei cu?ti care alc?tuiau pe atunci un vagon cl. I-a. îi pieri tot cheful. Cu?ca aceia zis? prin partea locului cupe avea ?ase jil?uri destul de largi ?i de tihnite, îmbr?cate în catifea ro?ie; pe unul din pere?i o oglind? rotund?, iar pe celalt, harta drumului ce aveai s?-l faci în acela?i vagon cu sta?iile toate, pân? la locul unde aveai s?-l schimbi cu altul la fel.
Apoi sus ni?te re?ele unde se înghesuiau în ele, geamantane, panere cu mânc?ri ?i b?uturi. Nu era rar s? prime?ti pe vârful capului câte un geamandan nem?esc, vre-o p?reche de krenvir?ti, vre-o ?unc? de Praga, sau con?inutul unei sticle de Feslauer, care destupându-se de la sine sgomotos, te boteza catolice?te, prelingânduse de pe ceaf? pân? cine ?tie unde!
Proprietarul sticlei î?i ziceu un pardon pe limba interna?ional? francez?, pentru cazul când n-ar fi ?tiut nem?e?te ?i erai liber s? te usuci la soare sau s?-?i obloje?ti cucuiul cu colonie. Trebuia s?-?i st?pâne?ti picioarele ?inându-le sgribulite sub jil?, ca s? nu dai peste genunchii aascu?i?i sau peste b?t?turile vecinului din fa??; cât despre vecinul de al?turea, de-l prindea cumva somnul, apoi dup? ce mo??ia cât mo??ia înainte ?i înapoi, numai ce te pomeneai cu c?pu?orul lui chel, rezemat dulce ?i amoros pe um?rul t?u, ca în momentele cele mai fericite ale lunei de miere !

(continuare)

 

[Semafor]

Unde erau ca ast?zi coridoare unde s?-?i po?i dezmor?i picioarele ! Her conductor î?i încuia cu îngrijire pasagerii în cu?c?, deschizând oblonul numai dup? oprirea trenului în sta?ie ; iar pentru trebuin?ele tale intime, trebuia s?-l previi la timp ?i atunci venea de te lua cand îi venea ?i lui ?i te ducea pân? la cap?tul trenului, unde te suia în a?a zisul abort-wagon, unde te încuia într-o cabin? ?i huzureai de bine pân? la sta?ia viitoare dac?-?i aducea aminte neam?ul de tine, iar de nu, te coborai la sta?ia a doua sau a treia.
Mai ad?uga?i, v? rog, c? trenul cel mai iute nu f?cea decât dou?zeci sau cel mult dou?zeci ?i cinci de kilometri pe or? ?i se oprea câte un minut la fiecare sta?ie, fie ?i cea mai neînsemnat? ! Adev?rat c? într-o sta?ie de acelea se întâmpla foarte des s? a?tep?i ?i un ceas întreg trenul întârziat cu care erai s? te încruci?ezi tocmai acolo. Trebuia musai s? recâ?tigi timpul pierdut : trenul pleca ceva mai repede, dar tot nu putea ajunge la ora reglementar? la sta?ia cu restaurant, unde ?tiai c? ai 25 de minute pentru dejun. Atunci. în loc de 25, trenul se oprea numai cinci minute în sta?ie, a?a c? numai bine aveai vreme s? te ui?i la bucate pl?tindu-le îns? dinainte.
Poftim Cucoane Alecule de tr?ie?te patru zile ?i patru nop?i în asemenea întocmiri. S? nu-?i po?i întinde picioarele nici noaptea, s? nu-?i po?i îmbr?ca halatul ?i papucii, s? fii lipsit de dulcea?a ?i cafeaua turceasc?, de hatârul c?rora pl?tise ?i biletul de drum clasa II-a pentru Ienacachi de la Gala?i la Paris!
Poftim de te hr?ne?te atâta vreme numai cu sandviciurile ?i Feslauerul ce le puteai comanda de la fereastra vagonului ?i le mâncai pe loc, bând deadreptul din sticl? ! Ori de se întâmpl? s? ajung? trenul f?r? întârziere la vre-o gar? cu restaurant, s? pl?te?ti trei gulden table d’hote ca s? sufli tot timpul în zuppe mit knedel (sup? cu g?lu?te) ?i s? fugi la vagon cu pâinea, ?ni?elul ?i sticla de Bordeau în bra?e. pentru ca s? nu pierzi trenul, care nu vrea s? ?tie c? ?i-ai petrecut vremea suflând în zuppe mit knedel, care aburea mai dihai decât locomotiva !
A?adar, bietul boier, fu silit s? se opreasc? la Munchen, unde-?i reg?si amintirile lui de student, la Strassburg, unde era pe atuncea grani?a francez? ?i în sfâr?it la Paris unde ajunse în faptul zilei a cincea, mult mai trudit de cât fusese în cele opt zile ce le f?cuse în vestita daradaic?, pe când se dusese întâi la Moscova !
Din pricina deselor opriri pe care nu la soscotise la plecare, beizadea Alecu, nu mai avu vreme s? cerceteze Parisul. Statu numai cât îi trebui ca s? scoat? pa?aportul fiului s?u, s?-i cumpere ceva haine ?i albituri de gata ?i pornir? amândoi la Havre, unde se îmbarcar? foarte veseli, cât st?tu vaporul legat cu parâma de mal ; unul socotind c? va huzuri de bine ca pe Dun?re, celalt, care de?i nu navigase niciodat? decât pe Sena la Asnieres ?i nu v?zuse marea decât în tablouri ?i la teatru, o iubea a?a de mult c? voia cu hot?râre s?-i închine viiitorul f?cându-se marinar.

(continuare)

 

[Semafor]

De la primele valuri îns?, kneazul sim?indu-se indispus, se duse dup? îndemnul doctorului de bord s? se culce în spa?ioasa cabin? cu dou? paturi, începând ai p?rea r?u c? nu luase mai bine drumul pe uscat, dar mângâindu-se cu gândul c?-?i va putea întinde picioarele în voie ?i îmbr?ca halatul.
Andrei sta viteje?te la prora bastimentului privind cu nespus? bucurie la valurile spumoase care se izbeau de botul vaporului, umplându-l ?i pe dânsul de stropi. Acum se sim?ea ridicat în în?l?imi, acum cufundat ca într-o pr?pastie ! V?zduhul s?rat ?i proasp?t îi umplea pl?mânii, înviorându-i ?i sufletul ?i firea. Ah ! ce frumos ! Cu ce mil? ?i dispre? nu-?i amintea de apa tulbure ?i lini?tit? a Senei ! “Asta-i ap?, asta-i via??, strig? el beat de fericire !” “De nu-mi este dat s? intru în marina francez?, hot?rât voi intra în cea ruseasc?; numai la uscat s? nu r?mân ! Ce-mi pas? mie de Fran?a ori de Rusia ! Adev?rata patrie a marinarului este marea cu furtunile ?i primejdiile ei… nu uscatul cu v?zduhul lui întinat ! Da,voi intra în flota ruseasc?, iar când voi ajunge la vârsta legiuit?, o vrea, n-o vrea papa, demisionez ?i intru în flota francez? ! Cât sunt de fericit !”
Dar cunoa?te?i d-voastr? o fericire care s? ?ie mult pe acest p?mânt… ?i chiar pe mare ? Cum frumoasele valuri ale Mânecii se tot înte?eau ?i malurile Fran?ei disp?ruser? cu totul, tân?rul nostru fu cuprins de o nespus? ?i neîn?eleas? melancolie ?i p?rere de r?u pentru acea ?ar? în care î?i petrecuse copil?ria. Î?i aminti de buna lui m?tu?? care-l crecuse de la vârsta de patru pân? nou?sprezece ani ; de camarazii lui pe care nu-i va mai întâlni, împr??tia?i ?i ei de valurile vie?ii !
Într-un cuvânt, din vesel ?i fericit ce fusese, ajunsese acum întunecat cu totul. Apoi i se puse parc? un cerc de fier împrejurul capului, sim?i o greutate mare la stomah care se urca mereu în sus, pân? ce trimise peste bord deliciosul dejun ce-l f?cuse la Havre. Bunul doctor de bord care tocmai trecea pe acolo, îl lu? de bra? ?i-l duse aproape în nesim?ire în cabina p?rinteasc? unde-?i reg?si pe f?uritorul zilelor sale cu capul în lighean ?i desp?r?indu-se ?i el cu jale de gustosul s?u dejun. Mai u?ura?i amândoi ?i dup? ce viteazul marinar se culcase pe patul celalt, beizadea rug? pe cheln?ri?? s?-i spuie lui Ianacache s? le g?teasc? câte o cafea turceasc? f?r? zahar c?ci e bun? de mahmureal? !
Se întoarse femeia chiar îndat?, cu o coal? de hârtie scris? cu slova veche ?i zicând c? Ianacache nu poate face nici o cafea, deoarece este ocupat ca ?i dumnealor; zbiar? cât îl ia gura c?-?i a?teapt? moartea din clip? în clip? ?i c? s?-l ducem îndat? la uscat. Iat? ?i ce putu citi cu greu beizadea Alecu, pe coala de hârtie scris? cu litere de-un cot :
„S?rut mâna, M?ria Voastr?.”
„Eu cu nici un chip nu vreau s? merg mai departe. V? s?rut picioarele, dar nu v? îndura?i de via?a mea ! Porunci?i blest?matului de c?pitan s?-?i opreasc? coraghia c? mor ! De mine nu vra s? ?tie, dar de M?ria Voastr?, o s? asculte cum este datoare toat? lumea. Eu v? mul?umesc pentru pâine ?i sare. M? lep?d ?i de slujb? ?i de leaf?, numai opri?i coraghia în loc, c? nu mai pot ! Pe jos m? duc s? mor în ?ara mea, de este ca s? mi se sfâr?easc? zilele. M?ria Voastr?, v? rog în genunchi s? nu v? supara?i. Nu m? l?sa?i s? mor în saramur? ! S?rut mâinile ?i picioarele. Slug? plecat? : Ienacache Stamate”
În loc de Ianacache se înf??i?? doctorul de bord aducându-le câte o sticl? de cloral, în loc de orice cafea ?i poruncind cheln?ri?ei s? le dea câte o lingur? la jum?tate de ceas, ?i tot mai rar pân? se vor lini?ti. Atunci s?-i sileasc? s? m?nânce biftec cu piper ?i mu?tar iar ca b?utur? numai mader?. Cu asemenea regim o duser? tot drumul bie?ii no?tri c?l?tori într-o toropeal? vecin? cu le?inul: când culca?i pe spate; când cu fa?a la perete încercând s? doarm?; când cu capul în lighean, de cum luau ceva în gur?; iar în clipele de lini?te mai vorbeau unul cu altul.
...............................................................................................................
Ajunser? în sfâr?it la Cronstadt pe o mare lini?tit? ?i pe o frumoas? zi de var?. Intrar? pe o mare ca oglinda în golful Petersburgului, din care se desv?lue privirilor o priveli?te cu adev?rat m?rea?? ?i pe care patrio?ii ru?i nu se sfiesc a o asem?na cu intrarea Bosforului. Bastimentul plute?te mai înt?i dea lungul coastelor ostroavelor, pline cu vile ?i gr?dini mari ?i frumoase ale bog?ta?ilor capitalei. Apoi intr? în m?re?ul râu al Nevei ?i în fa?? ?i se arat? m?re?ul pod Niculai, din dosul c?ruia se desf??oar? în toat? m?rimea lor impun?toare vestita cetate Petru Pavlovski ?i amiralitatea, ale c?ror turle î?i ap?ruser? de mai bine de un ceas, r?s?rind încet din apele golfului.

Dumitru C. Moruzi -Pribeag în ?ar? r?pit?- Institutul de arte grafice N.V. ?tef?niu& Co – Ia?i – 1912