Seria 7311

  • In perioada urmatoare o sa vi se solicite modificarea parolei. Pana la modificarea parolei, userul poate figura ca si blocat, odata modificata parola, userul este reactivat automat.
    Pentru orice problema va rog folositi butonul "Contact"

ICRA

Well-Known Member
Trenulist
24 August 2011
811
119
Bucuresti
LOCATION
Bucuresti
Bootstrap Example
!!!Aten?ie:Acest articol este în lucru!!!

7311

DSC_1477.jpg
Identificare
Produc?tori: Henchell
Ani de construc?ie: 1908
Caracteristici tehnice
Tip: C1 'n2t
Ecartament: 1435
Diametrul ro?ilor cuplate motoare (mm): 1080
Diametrul cilindrului (mm): 400
Cursa pistonului(mm): 500
Timbrul cazanului (kgf/cm2): 12
Suprafa?a de înc?lzire (m2) 1,71
Suprafa?a de supraînc?lzire (m2): 110,3
Suprafa?a gr?tarului (m2):
Greutatea pe osie (tf):
For?a de trac?iune (kgf): 48,1
Capacitate

.

Istoric​

In Romania au existat 2 locomotive 7311 (7311A si 7311B). Actuala 7311 este de fapt 7311A, produsa de Henchell (nr. 7680/1908).
Aceasta locomotiva a ajuns in Romania (de fapt inca Vechiul Regat) in contextul complicat al sfarsitului de an 1916. Ultima decada a acelui an surprinde calea ferata romana intr-un proces de retragere si autodistrugere din fata armatei germane ce parea de neoprit. Tot ce s-a putut retrage in Moldova s-a retras, ce nu se putea deplasa s-a distrus prin dinamitare sau incendiere astfel incat in mainile armatei germane sa ajunga cat mai putine elemente ce puteau sa fie folosite. Daca infrastructura a fost relativ repede redata in functiune de genistii germani (exceptie facand podul peste bratul Borcea din complexul de poduri Carol I) o problema reala era materialul rulant, inexistent sau distrus. Astfel in primavara lui 1917 incepe epopeea romaneasca a lui 7311A. In textul ce urmeaza o voi denumi doar 7311.

1917-1919 : locomotiva este utilizata in aria de activitate a Directiei Militare Germane din Bucuresti, pastrandu-se exact in forma in care a venit din Germania, inclusiv numarul de parc. Ce s-a adaugat este inscriptia: "MED9 Bw-BUKAREST" cu vopsea alba pe buncarul de carbune.

In 10 august 1926 i se face prima notare in proaspata carte de evidenta a locomotivei. La data mentionata locomotiva este functionala si in 10 august ajungea la Bucuresti Marfuri detasata de la Bucuresti Nord. Putem doar sa presupunem ca si in intervalul 1919-1926 locomotiva a fost tot la Bucuresti, fiind reparata si repusa in functiune. Din descrierea tehnica facuta in 1926 :
1. se specifica in mod clar utilizarea a 2 supape Ram Boton (in textul original) - de fapt se numesc Ramsbottom. Locomotiva va circula cu aceste supape la cazan pana la o data pe care o veti gasi mai jos. Supapele Ramsbottom sunt cele originale cu care aceasta locomotiva a venit din Germania si cu care apare in pozele de mai sus.
2. locomotiva avea pompa originala de ulei Nathan, inlocuita si ea la o data ulterioara cu cea de astazi de tip Friedman cu debite.
3. locomotiva avea iluminat cu petrol si avea pompa Westinghouse. Nu am reusit sa identific data la care masina a primit iluminat electric. In momentul in care a primit iluminat electric a fost dotata si cu dinamul aferent pe cazan. Suportul acestuia din urma inca exista pe partea fochistului, desupra pompei Friedman.
4. nu are clopot, acesta nefiind folosit la CFR -este prima modificare ce impacteaza un eventual model.

1930 - se mentioneaza schimbarea pompei de aer Westinghouse

30 iulie 1931 -locomotivei i se schimba cazanul. Se monteaza cazanul de la masina 7300 (il are si astazi). Cazanul lui 7300 este identic cu cel original 7311A. Se schimba supapele de siguranta Ramsbottom cu cele Pop-Coale. Acest tip de supapa este cel care exista si astazi pe locomotiva reala. Dupa inlaturarea clopotului este urmatoarea modificare in estetica locomotivei.

25 septembrie 1934 -locomotiva este implicata intr-o coliziune usoara in statia Obor (Bucuresti). Din procesul verbal incheiat dupa eveniment aflam ca se stramba plugul printre alte avarii usoare. Ca toate locomotivele CFR si 7311 avea plug.

Pentru ca am vazut ca exista nelamuriri si se expun diverse pareri fac o paranteza: fiecare locomotiva CFR avea plug. Acesta era demontat si pastrat la depou cand masina efectua preponderent manevra. Era periculos pentru personalul de manevra sa lege masina la vagon cand iti venea plugul peste picioare. Era insa montat cand masina pleca in cursa, utilitatea lui fiind recunoscuta mai ales ca aceasta locomotiva are rezervorul de aer montat pe traversa frontala. Montarea unui plug pe un model 7311 este la fel de corecta ca si nemontarea lui. Lucru valabil pentru toate locomotivele CFR cu abur din parc .

10 iulie 1941 -i se schimba tabla de pe acoperis cu una mai groasa, de 3 mm. Tot atunci i se monteaza instalatie de frana unificata si se schimba pozitia robinetului Acherman (modificari interioare marchizei).

1941 (lipseste ziua si luna) -pompa Nathan originala este inlocuita cu cea Friedmann cu debite. Pompa N. era in marchiza insa pompa F. a fost montata pe pervaz deasupra osiei alergatoare pe partea fochistului. De aici si modificari ale sistemului de distributie spre punctele de ungere. Aceasta modificara presupune confectionarea si montarea pe pervaz a unei pompe F. daca se doreste inmatricularea modelului post 1941.

1948 (lipseste ziua si luna) se monteaza protectie contra inghetului.

1 aprilie 1950 -se monteaza placile cu depoul si reviziile (langa cele deja existente pe masina). Se monteaza in marchiza scaune pentru mecanic si fochist.

10 februarie 1960 isi incepe activitatea la CFF Tismana. I se schimba placile CFR cu CFF si placa de depou BcT cu TisM, cele care exista si astazi. Pana la scoaterea din serviciul activ, masina nu mai sufera nicio modificare.

Depouri de domiciliu dupa inmatricularea la CFR:

pana in 1926 -Bucuresti Nord
1926-1941 -Bucuresti Marfuri, probabil in zona Bucur Obor (vezi mentiunea incidentului din 1934). In 1937 este remizata la Oltenita cu 0 km efectuati in acel an, motiv pentru care putem deduce ca a efectuat serviciu si pe liniile din SE capitalei.
1941-1944 -Bucuresti Triaj
1944-1946 -Buzau
1946-1950 -Bucuresti Triaj
1950-1959 -atelierele Palas Constanta
26 decembrie 1959 transferata la Ministerul Economiei Forestiere.
februarie 1960 pana in 1981 remiza Tg. Jiu, folosita pe sectorul CFF Tismana-Baia de Arama. In 1981 a fost scoasa din serviciu. Din 1926 pana azi locomotiva are la activ 1.210.616km, aproape in totalitate in serviciu de manevra.

Cateva informatii si aici:

http://www.trennet.ro/products/gallery/file58.pdf

Vopsire si placi:

Nu exista in cartea de evidenta a masinii nicio notatie referitoare la vreo operatiune de vopsire sau la schema de culoare folosita. Nici subsemnatul nu a identificat pana acum un alt document referitor la acest subiect. Informatii despre schema generala de vopsire a locomotivelor cu abur CFR se gasesc pe forum, nu le mai detaliez acum. Pana la identificarea unor documente referitoare la vopsirea lui 7311 nu putem decat sa presupunem ca masina a urmat schemele de vopsire standard.

Placi: pre 1920 -a se vedea pozele de la inceputul articolului.
1920-1950 : capac cutie de fum: placa cu CFR montata in partea superioara desupra ventilului de deschidere. Placa cu 7311 si cu fabrica constructoare pe buncarele de apa, placa cu CFR si "iuteala maxima" pe marchiza.

1950-1959 -la placile descrise mai sus se adauga placile cu reviziile si repoul de domiciliu, dupa schema standard a CFR.

1959-azi: placa CFR este inlocuita cu CFF, placa de depou este schimbata din BcT in TisM (Tismana).


Desene tehnice​

Schnittzeichnung-BR91.png

Poze​

s-l1600.jpg

Bibiografie​


1. Istoria-unei-locomotive-cfr-cff-7311 - C?t?lin Pavel
2. Poza - Florin Vornicu
3.
T9 wiki
 
  • Like
Reac?ii: cornelTT