Salutare Vali,
Interesant, subiectul, P8, mai tarziu BR 38.10-40 este una dintre cele mai "populare" locomotive CFR.
Cartea de referinta ramane, in mod evident, tot "Istoria tractiunii feroviare", autori Serban Lacriteanu, Ilie Popescu. Trecem acum la volumul 2 (Locomotive cu aburi CFR) pentru a vedea ca locomotivelor din seria CFR 230 le sunt dedicate nu mai putin de 73 de pagini: de la pagina 60 pana la pagina 133!
Locomotiva respectiva a fost, fara exagerare, "calul de povara" prin excelenta pentru CFR, unde au fost inmatriculate, din diverse proveniente, nu mai putin de 364 de exemplare de locomotive de acest tip, unele cumparate din Germania, altele aduse tot de acolo imediat dupa primul razboi mondial, iar in cele din urma, un numar de exemplare realizate chiar in Romania pe baza aceluiasi proiect.
Dintre toate imaginile insa, doar la pagina 79 se pot vedea doua locomotive echipate cu deflectoare. In mod specific, deflectoare Wagner. E vorba intai despre locomotiva 230.503 (Resita 342/1946), intr-o fotografie cu Feldmaresalul Liszt si suita sa la Bucuresti in anii '40. Din pacate, textul fotografiei precizeaza ca era echipata cu distributie a-tipica: supape Lentz! Cealalta imagine de pe aceeasi pagina: locomotiva 230.529 gata de predare in incinta fabricii Malaxa in 1937, cu deflectoare Wagner si distributie Caprotti. Deci, ambele cu o distributie speciala, greu de "modelat" pe baza unei BR 38.10-40 standard.
Este deci clar ca deflectoarele Witte de pe modelul tau trebuie scoase, nu a existat asa ceva la CFR. De asemenea, nu a existat clopot. Dar, dincolo de acest aspect, studiind pozele din carte este clar ca aranjamentul domurilor a diferit uneori de la un exemplar la altul si, dupa cum ne atragea atentia Serban mai demult, uneori aceeasi locomotiva primea la o reparatie generala un alt cazan cu un aranjament diferit, deci putem vedea ACEEASI locomotiva cu aranjamente de domuri diferite in diverse epoci. Mai mult decat atat, de obicei locomotivele prusace sau DB originale ajunse la CFR mai demult au trecut prin mai multe reparatii si au de regula un aranjament al domurilor ne-standard, in timp ce aranjamentul "tipic" din modelul tau se intalneste mai ales la locomotivele Malaxa... tocmai cele care au niste alte modificari, alta pozitie a rezervoarelor de aer, alta pozitie a pompei Westinghouse etc, alte distributii. Deci... complicat!
Ca atare, incercand sa obtii un model absolut autentic si nu doar o imagine generica, probabil ca singura solutie este sa imi spui mai intai de toate epoca precisa in care vrei sa incadrezi locomotiva (intre anii .... ), sa-mi spui daca vrei sa faci o locomotiva din seriile "prusace" de dinainte de primul razboi mondial, sau una DR ajusa la CFR, sau una Malaxa... apoi sa cautam printre pozele prezentate in carte o locomotiva potrivita si sa modifici modelul tau in consecinta urmarind o similitudine cat mai mare cu exemplarul unic modelat pe baza de poze.