Aceasta linie este strabatuta zilnic pe langa alte trenuri si de: Glacier Express
Glacier Express este un tren direct ce strabate Elvetia de la Saint-Moritz la Zermatt via Chur, Disentis, Andermatt si Brigue. In timpul verii un tren pleaca de la Saint ââ??â??Moritz si un altul de la Davos. Cele doua ramuri se intalnesc intre Chur si Disentis.
Descriere
La 25 iunie 1930 la ora 7,30 a plecat primul Glacier Express, cu 70 de pasageri la bord. El a sosit la Saint-Moritz 11 ore mai tarziu.
Acest tren care circula pe calea ferata metrica care apartine Cailor ferate retice si pe reteaua companiei Matterhorn- Gotthard ââ??â?? Bahn, este adesea descris ca cel mai lent tren expres din lume.Pe parcursul a 7 ore si jumatate, trenul trece peste291 de poduri, strabate 91 de tunele si traverseaza pasul Oberalp, punct culminant al liniei actuale situat la 2033 metri altitudine.Expresul trece prin pasul Furka si Albula prin doua tunele.
Numele trenului vine de la Ghetarul Rhone, care a fost odata invecinat cu calea ferata. Pana in 1981, Glacier Express, urca intr-adevar o mare parte a pasului Furka, pana la un tunel scurt aflat chiar sub trecatoare, care permitea pasagerilor sa vada ghetarul de aproape.
In 1982 a fost deschis tunelul de baza Furka, care evita ascensiunea in trecatoare si permite circulatia trenului chiar si in timpul iernii.
Exploatarea vechii cai, abandonate prin deschiderea noului tunel, a fost reluata treptat. Pe tronsoane successive intre 1992 si 2010. Un tren istoric special strabate astazi in intregime vechiul traseu feroviar, traversand din nou pasul Furka.
Glacier Express este inainte de toate un tren turistic. Intr-adevar desi in timpul iernii, el constitue singura legatura posibila prin partea de jos a vaii Ronului ( trecatorile Furka si Grimsel fiind inchise), timpul de parcurs este prea lung pentru cei ce sunt interesati doar de o traversare de la vest la est a Elvetiei.Vom gasi in acelasi timp pe tronsonul dintre Brig si Chur alte tipuri de trenuri, inclusiv autobuze speciale ce asigura naveta cu vehicule usoare intre Oberwald si Realp (prin tunelul de baza Furka) si intre Andermatt si Sedrun(prin pasul Oberalp). In cele din urma, trenul este folosit de schiori pentru legaturile dintre diverse statiuni de schi aflate pe aceasta linie si accesibil cu acelasi abonament: Andermatt, Hospental, Sedrun si Disentis.
Incepand cu anul 2006, trenul are noi vagoane panoramice de clasa 1 si a 2 a. Fiecare garnitura de tren este compusa din 6 vagoane, doua de clasa 1, un vagon bar si 3 vagoane de clasa a doua, construite de Stadler Rail. Parcul de vagoane este impartit intre Matterhorn-Gotthard Bahn (MGB) si Caile ferate retice (RhB). Pranzul este servit pasgerilor la locurile lor.In difuzoare sunt transmise in germana, franceza, engleza, italiana, chineza si japoneza, comentarii asupra regiunilor traversate si a curiozitatilor intalnite pe parcurs. Tractiunea acestor trenuri este asigurata de MGB intre Zermatt si Disentis si de RhB intre Disentis si Saint-Moritz sau Davos via Chur.
Sursa: http://fr.wikipedia.org/wiki/Glacier_Express
Zona traversata de liniile Albula si Bernina este locuita de o populatie de origine latina despre care veti afla mai multe din articolul de mai jos:
ROMAN???žII ââ??â?? FRA??Â?II NO???žTRI DIN ALPI
Bogdan Lupescu
Urme aproape române?ti în Elve?ia. Sunt vreo 60.000 în toat?? Elve?ia ?i î?i spun cu mândrie ââ???žroman?iââ??Â: oamenii liberi ai mun?ilor, de alt neam decât vorbitorii de limba german?? ?i italian?? care-i înconjoar?? din toate p??r?ile. Cândva, ?ara lor, a?ezat?? la aproape 4000 de metri în??l?ime, se numea Re?ia. Azi se nume?te Engadin ?i se afl?? în cantonul elve?ian Grison. Cu toate c?? limba lor a fost recunoscut?? abia în 1938, dup?? lupte grele ?i îndelungate, ca cea de-a patra limb?? na?ional??, ea e de fapt singurul grai n??scut ?i vorbit pe actualul teritoriu elve?ian (germana, franceza ?i italiana fiind limbi de împrumut, aduse de peste mun?i). Nu de mult, roman?ii ?i-au s??rb??torit, ca ?i noi, 2000 de ani de continuitate istoric??, chiar dac?? sunt, tot ca ?i noi, mult mai vechi. Urma?i ai mândrilor re?i, latiniza?i la fel de greu ca ?i dacii de armatele Imperiului Roman, Nicolae Iorga le spunea ââ???žfra?i mai miciââ?? ai românilor. în studiul s??u ââ???žParalelisme româno-helveticeââ??Â, marele istoric îi socotea înrudi?i cu traco-ilirii, dar ?i cu cel?ii, de la care au mo?tenit un fond de cuvinte prezente ?i în limba noastr??.
Iorga afirm?? c?? e cel dintâi român care a ajuns pe în??l?imile Alpilor, între roman?i. ââ???žCel dintâi care s-a dus s??-i vad?? acas?? la dân?ii, s?? le vorbeasc?? limba a?a de asemenea cu a noastr?? ?i s?? se uite în ochii aceia negri, de?tep?i, care lumineaz?? fa?a rotund?? sub p??rul des ?i dârzââ??Â, m??rturisindu-?i regretul c?? nu le poate înf???i?a românilor ?i ââ???žvederi din satele lor ?i nu le pot aduce înainte figurile a?a de asem??n??toare cu ale oamenilor no?triââ??Â. într-o conferin??? rostit?? la radio, Iorga vorbea chiar despre ââ???žo singur?? unitate, care pornea de la Oceanul Atlantic ?i mergea pân?? la Marea Neagr??. (Nu m?? mir, pentru c?? profa de spaniol?? mi-a zis c?? în mijlocul Spaniei exist?? o popula?ie care vorbe?te aproape române?te). între noi românii, care ne întindem pe amândou?? malurile Tisei (ââ??Â?) ?i ceea ce au r??mas ei (roman?ii) nu e nici o discontinuitate. O singur?? pânz?? de ras?? influen?at?? de romani, o singur?? limb??, cuprinzând elemente suflete?ti dominante ale marelui popor ie?it din vechea ras?? iliro-trac?? ?i din Roma str??bun??ââ??Â?ââ??Â.
Ce nebunie mai frumoas?? pentru un reporter la începutul unui nou secol, decât s?? porneasc?? într-acolo, încercând s?? vad?? ce-a mai r??mas ast??zi din fra?ii no?tri îndep??rta?i, s?? le priveasc?? chipurile, s?? le asculte limba, s?? se întrebe dac?? povestea lui Iorga despre roman?i nu a fost doar vânare de vânt? Dar, dup?? o s??pt??mân?? de peregrin??ri prin mun?ii elve?ieni, mi-am dat seama c?? n-a fost în zadar. Nu pot aduce neap??rat dovezi, nu sunt specialist în istorie ?i graiuri vechi. Ceea ce pot spune e c?? acolo, printre oamenii aceia din Alpi, printre ???ranii aceia cresc??tori de vaci ?i de oi, acolo m-am sim?it cu adev??rat acas??.
Istorie ?i fân. Pashun Craista (Creasta P???unilor). Un s??tuc de vreo opt case, c?????rat undeva spre izvoarele Mustairului. Deasupra noastr??, pere?i de stânci acoperi?i de z??pezi ve?nice. în fa???, peste o vale colosal??, al?i mun?i drep?i, nemi?ca?i, unul în spatele celuilalt, umplând cu seme?ia lor bolta albastr??. Engadin, ?ara roman?ilor ?i a p??durilor nesfâr?ite.
Pe marginea drumului, doi oameni ne fac semne cu mâna a bine?e. Doi ???rani, doi oameni ai locului. Siluetele lor voinice se proiecteaz?? pe mun?ii din spate. Oprim ma?ina ?i ne întoarcem mira?i. Dup?? atâtea zile de mers prin Elve?ia, e prima oar?? când întâlnim oameni care ne salut?? cu bucurie. Un tat?? ?i un fiu, singurii locuitori ai c??tunului dintre stânci. Gospodari, st??pâni de mun?i ?i vaci multe. B??iatul e înalt, puternic, chipe?, un adev??rat F??t-frumos. îl cheam?? Vreni, n-are mai mult de 20 de ani. Vorbe?te bine fran?uze?te, lucru cam rar întâlnit în ?inuturile astea, ?i-mi spune c??, de?i familia lor se nume?te Lamprecht, ei sunt roman?i ââ???žvechi de cinci genera?iiââ??Â, doar c?? numele le-a fost germanizat. Palmele fiului sunt negre, cr??pate de munc??. Pe haine are urme de fân. E vremea cositului. Tot satul miroase a fân. Un sat arhaic, cu o istorie grea, pe care tân??rul cel chipe? o spune cu gravitate, ca pe un mesaj ce trebuie transmis neap??rat mai departe. Pierderea limbii ?i a obiceiurilor str??mo?ilor a început înc?? din vremuri medievale. R??ul a urcat spre roman?i dinspre v??i. De acolo, de jos, a pornit nenorocirea. Roman?ii au urcat tot mai sus, pe mun?i, c??utând s?? se ascund??. N-au reu?it. Italienii au venit din sud, francezii din vest, nem?ii din nord. I-au prins ca într-o menghin??. Vreni e mândru c?? e roman?. Când vorbe?te despre asta, î?i pune palma pe inim??. A f??cut ââ???ž?coala de ???raniââ?? în or???elul Santa Maria, acolo a înv???at tot ce ?tie. Pe urm?? s-a întors în s??tucul lui drag. De?i e frumos ca un prin? din pove?ti, de?i a avut nenum??rate propuneri s?? plece la ora? ?i chiar în str??in??tate, el n-a vrut. A ales s?? tr??iasc?? mai departe în satul cu opt case de pe culmile Alpilor, s?? porneasc?? la fiecare rev??rsat al zorilor cu vitele pe creste, s??-?i strice mâinile de atâta munc??, s?? priveasc?? seara, culcat în fân, cele mai str??lucitoare stele de pe cer. Asta a vrut ?i aici ar vrea s?? r??mân?? pân?? la moarte, în Pashun Craista (Creasta p???unilor).
Vreni îi traduce tat??lui tot ce vorbim. Sunt momente când cei doi râd între ei, hâtri, cercetându-ne din cre?tet pân??-n t??lpi, întrebându-se ce-or fi c??utând ni?te români pe coclaurile astea. La început, cei doi nu-?i dau seama c?? eu pricep cam tot ce vorbesc.
în?eleg o mul?ime de cuvinte: plug, mo?, cas??, munt, ram, ââ???žmumaââ??Â, frar, scolar, corp, alb, eu sun, el fa etc., dar în?eleg mai cu seam?? intona?ia lor, o caden???, o anumit?? muzic?? a graiului, atât de asem??n??toare cu a noastr??, încât parc?? nici n-ai nevoie de cuvinte, parc?? pricepi totul din vioiciunea spuselor, din gesturi, din înclinarea trupului, din privirile ce înso?esc mereu fiecare exclama?ie. A?a vor fi to?i oamenii pe care îi voi întâlni aici, în b??trânii mun?i retici: parc?? nu vorbesc cu cuvinte. Parc?? vorbesc direct cu sufletul.
Sat roman? în lumina toamnei. Valchava (Vâlceaua), alt sat pe valea Mustairului, cuib??rit într-o vale larg??, din care pornesc pretutindeni nenum??rate fire de drum. E sâmb??t?? dup?? amiaza ?i roman?ii ies în fa?a c??soaielor vechi, cu fa?ade pictate ?i flori ro?ii, rev??rsate peste fere?ti. Se odihnesc, î?i trag sufletul dup?? o zi de munc??. O tihn?? blând??, aurie, înv??luie a?ezarea. Oamenii ?ed pe ni?te b??ncu?e vechi, înnegrite de vremi, cu spatele lipit de zidurile groase. Acelea?i b??ncu?e unde au ?ezut alt??dat?? p??rin?ii, bunicii lor ?i tot neamul. Sporov??iesc între ei, zâmbesc, trag din ?igar?? rar, gânditori, îmi dau seama c?? principalele lor discu?ii sunt legate de turme, de stâne, de schimbarea vremii. E imposibil, privindu-i, s?? nu te duc?? gândul la p??storii no?tri. Aceea?i ?ag??, acelea?i ocheade aruncate str??inilor, acelea?i salut??ri ?ugube?e strigate vecinului de pe b??ncu?a de al??turi, acelea?i taifasuri în care pun ?ara la cale, aceea?i pace contemplativ?? care-i cuprinde uneori pe to?i, când se uit?? la mun?i. B??ncu?a din fa?a casei e nelipsit?? în tot Engadinul. Multe din ele au o scobitur?? f??cut?? în zid, dinadins pentru a b??ga acolo o banc?? de lemn. Din vechime, locului i se zice ââ???žvamportaââ?? (în fa?a por?ii), locul unde roman?ii stau s?? vorbeasc??, sau s?? priveasc?? lumea. Pentru roman?i, vecin??tatea e mai presus de orice. A?a s-au ridicat comunele, a?a s-au p??strat tradi?iile ?i limba. Prin vecin??tate. Prin sate trainice ?i unite. Oamenii se în?eleg, se ajut??, se viziteaz?? f??r?? a-?i anun?a sosirea dinainte, intra nestingheri?i unul în casa altuia, î?i împrumut?? unelte, bani, orice. ââ???žUn bun vashin vala pu co un paraintââ??Â, ââ???žun bun vecin valoreaz?? mai mult decât o rud??ââ??Â, spune un vechi proverb roman?, l??udând milenara vecin??tate uman??, pierdut?? în alte p??r?i.
Casa focului. M??-ndrept spre o b??trân?? care ?ade pe banc??, la poart??, ?i-i spun f??r?? ocoli?uri c??-mi place casa ei inundat?? de flori. ââ???žCasa e belaââ??Â, îi zic. B??trâna m?? iscode?te pe sub sprâncene. Apoi îmi zâmbe?te. îmi mul?ume?te pu?in jenat?? pentru vorbele mele. ???ži, la fel de brusc m?? pofte?te în cas??! Deschide larg u?a marii bol?i s??pate în piatr??, atât de asem??n??toare cu cele ale caselor noastre din Ardeal. Str??batem un culoar c??ruia-i zice ââ???žsulerââ?? ââ??â?? coridorul prin care intr?? în cas?? c??ru?ele ?i animalele ââ??â?? apoi cotim spre o odaie magic??: casa focului (casa da fo), buc??t??ria, vatra gospod??riei, locul unde focul nu se stinge niciodat??. Odaia tihnei ?i a pove?tilor b??trâne?ti. Chiar deasupra ferestrei, sunt dou?? ââ???žsgraffitoââ??Â, doua picturi str??vechi: un Isus zugr??vit naiv, ca de un pictor ???ran, al??turi de un dragon, de un diavol: dr??cesc ?i sfânt, p??gânism ?i cre?tinism, cele dou?? dimensiuni ale vie?ii roman?ilor. Asemeni nou??, ace?ti re?i romaniza?i au fost cre?tina?i cu mare greutate ?i foarte târziu, abia prin secolul al VII-lea. Bisericile lor sunt ridicate pe sanctuare p??gâne. Chiar ?i azi sunt bântui?i de vechile credin?e populare precre?tine, tr??ind, mai ales b??trânii, înc?? în plin?? magie. Ei se încred ?i acum în pove?ti cu zâne, strigoi, vr??jitoare ?i lupi ce vorbesc cu glas omenesc, în istorii p??store?ti despre vaci blestemate, despre locuri magice, ascunse în mun?i, pe care trebuie s?? le prive?ti cu team?? sau cu evlavie.
Apoi femeia m?? duce în grajdul casei, un adev??rat muzeu al clopotelor p??store?ti. Sute de t??l??ngi mici ?i mari, pentru oi ?i vite, sunt ag???ate peste tot, pe pere?ii din bârne. La roman?i, t??l??ngile vechi nu se arunc??. Se transform?? în piese de muzeu ale familiei. Aproape orice gospod??rie roman??? are în grajd, pe pere?i, aceast?? mul?ime de clopote. Toate tradi?iile roman?e ââ??â?? nun?ile, urcarea ?i coborârea turmelor din mun?i, Chalandamarz (calendele lui Martie, când feciorii bat din clopote pentru a alunga iarna ?i spiritele rele), Bauania (tragerea la sor?i a ursitului), Tscheiver (jocul cu m???ti) ââ??â?? sunt înso?ite de dang??tul prelung al t??l??ngilor. Clopotele sunt istorie vie. Simbolul tradi?iei, ââ???žFuienettaââ??Â, vatra în care focul nu se stinge niciodat??.
O românc?? între roman?i: Mihaela Demonti. Scuol. Capitala Engadinului de Jos, cel mai reprezentativ ?inut roman?, în ce prive?te limba ?i tradi?iile. Iorga a fost aici. La fel Ovid Densusianu, marele lingvist, care a studiat ani la rând nume de mun?i, de piscuri, v??i sau ape, realizând un curs de ââ???žToponimie retoroman??ââ?? la Universitatea din Bucure?ti. îi în?eleg încântarea. E mai mare dragul s??-i auzi pe oameni vorbind o limb?? atât de asem??n??toare cu a noastr??: ââ???žce faci?ââ??Â, ââ???ždorm bain?ââ?? (ai dormit bine?), ââ???žbuna sairaââ??Â, ââ???žbun diââ??Â, ââ???žbuna notââ??Âââ??Â? Lumea e vesel??, gata de vorb??, ?i se d?? bun?? ziua chiar dac?? trec??torul habar n-are cine e?ti. Dac?? mul?ume?ti cuiva, ?i se r??spunde ââ???žcun plachereââ?? (cu pl??cere), întocmai ca în român??. Prin magazine, te po?i pomeni ca nu-?i sunt primi?i euroii, de parc?? vânz??torul n-ar fi v??zut în via?a lui astfel de bani. în general, oamenii au o antipatie f???i??? fa??? de mititelele bancnote ale vecinilor. ???ži tot în general, oamenii nici nu vor s?? aud?? de Uniunea European??.
Aici, în Scuol, am norocul de a o întâlni pe Mihaela din România. O adev??rat?? celebritate local??. Aproape nu exist?? om în Scuol care s?? n-o cunoasc??, care s?? nu aib?? încredere deplin?? în ea. To?i ?tiu, m??car din auzite, de frumoasa românc?? din ora?ul lor. Mihaela Demonti e c??s??torit?? cu un b??rbat roman? ?i tr??ie?te de 14 ani în Elve?ia. Este ââ??â?? dup?? ?tirea ei ââ??â?? singura românc?? din Engadin. A înv???at limba în doar dou?? luni. F??r?? dic?ionare, numai prin discu?ii cu oamenii. Ne d?? dreptate c?? e foarte asem??n??toare cu româna. De altfel, ââ???ž?i oamenii de aici parc?? sunt la felââ??Â, spune ea. ââ???žLa început, am avut un ?oc. Nu ?tiam nimic despre Engadin, despre roman?i. M?? preg??tisem pentru o Elve?ie rece, ca ceasul. Nu mi-a luat mult timp s??-mi dau seama c?? ei sunt de fapt cu totul altceva: mai sentimentali, mai calzi, dar totodat?? ?i aprigi, dintr-o bucat??. Trebuie doar s?? le dai importan?a pe care-o merit??, s??-i mângâi, s??-i ascul?i, s?? le vorbe?ti pe limba lor. ???ži s??-i vede?i ce cânt??re?i sunt! Ce dansatori! Cânt?? tot timpul, chiar ?i când muncesc. Iar dac?? ascul?i corurile lor, e imposibil s?? nu pleci cu ochii în lacrimi. Nu ?tiu cum, dar înc?? de când am venit, am sim?it ceva familiar, ceva ce m?? ducea mereu cu gândul spre acas??. Am fost ?i eu mirat?? cât de u?or am putut s?? m?? adaptez. Ca s?? le cad la inim??, n-a trebuit s?? fac nimic altceva decât s?? fiu eu îns??mi.ââ??Â
Case vechi în Valchava
Mihaela e nespus de încântat?? c?? s-a întâlnit cu români. Nici nu st?? pe gânduri s?? ne pofteasc?? la ea acas??, unde so?ul ei, Plasch Demonti ââ??â?? anun?at prin telefon ââ??â?? ne a?teapt?? cu masa. Mihaela locuie?te în Sent, un sat superb, aflat chiar deasupra Scuolului, o adev??rat?? cetate de case albe, având în mijloc o pia??? ?i o biseric??. Aici a tr??it ca un pustnic, studiind folclorul ?i limba neamului s??u, mai întâi într-o moar?? veche, apoi în turnul unei biserici p??r??site, marele scriitor ?i lupt??tor roman? pentru neatârnare, Peider Lansel, primul traduc??tor al baladei noastre ââ???žMiori?aââ??Â, autor al celebrului dicton ââ???žNici italieni, nici germani, roman?i vrem s?? r??mânem!ââ??Â, lozinc?? devenit?? apoi un ?? adev??rat imn, ââ???žtor?a culturii reticeââ??Â, cum s-a spus.
M??rturisesc c?? niciodat??, în deplas??rile mele de reporter prin ?ar??, nu am fost primit cu atâta dragoste ca în casa Mihaelei din Sent. Plasch Demonti m-a întâmpinat cu îmbr???i???ri: la atâta dep??rtare de Carpa?i, un român ?i un roman? se ?in în bra?e ca fra?ii, privind mun?ii unul peste um??rul celuilalt. Plasch (în traducere ââ???žPl??cutââ??Â) are ceva din mândria gospodarului român care te omene?te acas?? la el. în aceste clipe, parc?? nici nu mai tr??ie?te pentru sine, ci doar pentru oaspe?ii s??i. Ne îndeamn?? s?? mai mânc??m, mereu ne întreab?? dac?? avem nevoie de ceva, e atent la orice detaliu. ???ži vorbim, mereu vorbim. Cu cele câteva cuvinte române?ti pe care le ?tie, aproape c?? nu mai am nevoie de traduc??tor. A fost ?i el în România, în mun?ii F??g??ra?ului, pe la Curtea de Arge?, ?i acolo a împ??rt???it deplin credin?a so?iei sale: ââ???žNoi ?i voi suntem fra?i!ââ??Â. A?a zice, ?i-mi strânge atât de tare palma în pumnul lui ca barosul, c??-mi dau lacrimile. Plasch e mândru c?? e roman?. Doar îl cheam?? Demonti (ââ???žal munteluiââ??Â), ââ???žom liber al mun?ilorââ??Â, cum îi place s??-?i spun??. Abia a?teapt?? s?? treac?? cele trei zile pân?? când va urca în Alpi, unde va r??mâne vreme de trei s??pt??mâni. ââ???žUite acolo!ââ??Â, zice, ?i-mi arat?? un punct îndep??rtat între crestele albe, singur într-o c??b??nu??? p??storeasc?? din pustiet???i neumblate. A?a face mereu când îl apuc?? dorul de duc??. Nu poate tr??i f??r?? mun?i. F??r?? mun?i, spune el, ar muri pe picioare.
Spre sear??, Mihaela îmi aduce la ea acas?? doi roman?i ââ???žfoarte vechiââ??Â, al c??ror neam se pierde în negura vremurilor: Stupan Niculin ?i Giacumina. So? ?i so?ie, c??s??tori?i de 55 de ani. Abia când îi v??d intrând ?ontâc, ?inându-se unul pe altul de bra?, în odaia cea mare, îmi spun c??, într-adev??r, acestea trebuie s?? fie chipurile mult l??udate de Iorga. Sunt duio?i b??trânii ace?tia, când se a?eaz?? tacticos la mas??, pu?in nedumeri?i, nepricepând prea bine ce vrem de la dân?ii. El, Niculin, a fost cioban la oi. Apoi baciul unei mari stâne din ?inut. Apoi comerciant de oi, ajungând cu turmele tocmai pân?? în Elve?ia francez??. De?i e unul din cei mai boga?i oameni ai Sentului, el se poart?? mai departe în puloverul de lân?? ?i pantalonii de costum ni?el ponosi?i, tare modest cu vecinii, iar gândul îi st?? tot la stânele din mun?i ?i la oile care acum, din p??cate, sunt din ce în ce mai pu?ine. Ea, Giacumina, a fost mai mult casnic??. S-a ocupat de cele patru fete ale lor. Le-a m??ritat cu roman?i, le-a înv???at s?? fie mândre c??-s roman?e. Niculin ?i Giacumina se iubesc ?i acum. Se ?in de mân?? pe sub mas??, ca doi ?colari, în timp ce-mi vorbesc. Iar eu ?tiu ce s??-i întreb. Le pun exact acelea?i întreb??ri pe care le-a? fi pus oric??rui cioban de-al nostru din Carpa?i. Da, înc?? mai exist?? transhuman??? în Engadin, r??spunde Niculin. Turmele pornesc prim??vara prin mai ?i se întorc în noiembrie. Conform unui vechi ritual, ciobanii urc?? mai întâi singuri, pân?? pe Piscul Minschun, la peste 3000 de metri, doar pentru a se închina în fa?a unei pietre sfinte. O piatr?? despre care ei zic c?? e ââ???ža Maiciiââ?? ââ??â?? Mama Dona, Fecioara Maria ââ??â?? ?i-n fa?a c??reia st??ruie îndelung în rug??ciune, acoperind-o cu s??rut??ri. P??storii au credin?a c?? dac?? nu s??rut?? aceasta stânc??, atunci nu vor avea noroc la p???unat ?i le va merge r??u întreg anul. ???ži Niculin s-a închinat la piatra Mamei Dona. A fost urcat pe bra?e pân?? acolo, în vârful muntelui, grav bolnav, paralizat din pricina unei congestii cerebrale. A atins ?i el cu buzele piatra binecuvântat?? ?i a plâns. S-a rugat la mun?i, la p??duri, la cerul ââ???žclarââ?? al Alpilor, c??ci în toate acestea se afl?? ascuns Dumnezeu. ââ???žDumnezeu nu e o persoan??. E ?? natura îns???iââ??Â, zice el. ???ži pân?? la urm?? s-a vindecat. Prin rug??ciune, zice. Numai prin rug??ciune.
??Â
împreun?? cu iubita lui so?ie, b??trânul î?i aminte?te cât de simpl?? era via?a satului alt??dat??, cât de cura?i ?i credincio?i erau oamenii. Unele episoade le-au tr??it ei în?i?i, în copil??rie, altele le-au fost povestite de p??rin?i, de bunici. Mihaela îmi traduce fascinat??. Nu aflase despre toate acestea pân?? atunci. B??trâna Giacumina reînvie vorbind de un sat izolat în mun?i, care alt??dat?? n-avea nevoie de nimic din afar??. Vremuri în care pâinea ?i pânza se f??ceau în cas??, cu r??zboaie de ?esut ?i ro?i de tors, de c??tre femei strânse într-o ââ???žadunareââ?? (?ez??toare), unde se spuneau cele mai frumoase pove?ti. în capul satului exist?? ?i azi un loc numit ââ???žEl Fournââ??Â, acolo se afl?? odinioar?? marele cuptor de pâine al satului. în timpul liber, în nop?ile lungi de iarn??, Niculin scrie poezii. Poezii n??scute din tradi?iile satului, din marea dragoste ce i-o poart?? Giacuminei. în copil??rie a v??zut-o cu ochii lui pe ultima vr??jitoare (ââ???žstriaââ??Â) din Sent. Avea vreo opt ani pe atunci. î?i aminte?te cum au adus-o oamenii în pia?a satului, îmbr??cat?? în zdren?ele unui strai b??rb??tesc de p??stor, cum au b??gat-o cu mâinile în ap?? clocotit?? pân?? când a recunoscut c?? ea a f??cut toate blestem???iile. Alt??dat??, vr??jitoarele erau multe, maestre în ale descântecului. Un platou înalt, undeva spre Ardez, se nume?te ?i azi ââ???žCuptorul Vr??jitoarelorââ??Â. în acel loc, oamenii vedeau ap??rând urme de picior femeiesc intrând adânc în p??mânt, dar pe nimeni care s?? lase aceste urme. Vr??jitoarele aveau de-a face mai ales cu ciobanii singuratici din mun?i. îi momeau cu ispite femeie?ti, preschimbându-se în fecioare frumoase, le secau ugerul vitelor, le stricau c??pi?ele de fân, ori le r??sturnau c??ru?ele dup?? o zi istovitoare de munc??. Mihaela traduce, iar eu m?? înfior: cum a? putea s?? nu m?? gândesc la ciobanii aceia ai no?tri, cu care f??cusem atâtea reportaje prin Carpa?i? Chiar felul de a povesti e acela?i. Bineîn?eles, Niculin nu a v??zut cu ochii lui vr??jile, a auzit povestea pe care mi-o spune de la un p??stor din Plumeran, c??ruia i s-a întâmplat. Omul st??tea cu vita pe paji?te ?i deodat?? s-a desf??cut lan?ul de la gâtul animalului, tras parc?? de-o putere nev??zut??. Ciobanul i-l leg?? la loc, strâns. Lan?ul iar???i c??dea la p??mânt. De nenum??rate ori. Pe urm??, când ducea vita la ap??, lan?ul se ridica de jos ?i se prindea singur de gâtul ei. N-o l??sa s?? bea ap??. Singur se ridica! O vr??jitoare îi f??cea asta ciobanului. Niculin n-ar fi crezut, dar omul era gospodar serios, respectat. Nu putea s?? mint??. A v??zut totul cu ochii lui.
Epilog cu Carpa?i. Iorga a vizitat Engadinul în anul 1937. Ast??zi, dup?? aproape ?apte decenii, reporterul are ?ansa de a cunoa?te, în acela?i loc, un alt mare istoric, de data aceasta elve?ian: dr. Martin Bundi, fost pre?edinte al Consiliului Na?ional al Elve?iei din Chur. Specialistul în istorie antic?? îl confirm?? pe savantul român: ââ???žDa, se poate vorbi de un paralelism între noi ?i voi. Aici au fost coloniza?i re?ii, la voi dacii. Iar între re?i ?i daci exist?? multe asem??n??ri. Limbile s-au conservat atât de bine, pentru c?? ?i noi ?i voi am tr??it atâta amar de vreme izola?i: noi, într-o mare germanic??, voi, într-o mare slav??. De?i avem pu?ine m??rturii despre limba retic?? pentru a o putea reconstrui ââ??â?? doar câteva inscrip?ii pe piatr?? ââ??â?? cu siguran??? c?? aceasta nu a fost una indo-european??, a?a cum nici limba dac?? n-a fostââ??Â?ââ?? Re?ii au fost, ca ?i dacii, un popor mare ?i mândru. La lupt?? nu se temeau de moarte: ââ???žfuror raeticusââ??Â. Au fost, tot ca ?i dacii, prin excelen???, oameni ai mun?ilor. P??stori ?i r??zboinici. Ei h??r?uiau adesea, cu un curaj nemaiv??zut, armatele romane din câmpie, cele din câmpia Padului mai ales. Au fost înfrân?i cu greu în ascunz??torile lor din mun?i. A fost nevoie de dou?? armate romane, care au urcat pe ambele p??r?i ale Alpilor, prinzându-i ca-ntr-un cle?te.
C??l??toria noastr?? se apropie de sfâr?it. Falera e ultimul sat de roman?i al popasului nostru elve?ian. O mas?? lung??, alb??, cu noi, românii, în mijloc, înconjura?i de localnici: doamna Silvia Casutt, prim??ri?a comunei, doamna Rita Cathomen ?i so?ul acesteia, Ignaz, al?i câ?iva p??stori b???tina?i. Mânc??m un fel de sarmale roman?e. Fereastra casei e plina de soare, iar soarele lumineaz?? o vale verde ?i o biserica veche. Al??turi, pornind chiar din altarul bisericii, o mul?ime de pietre, megali?i ?i menhire din epoca bronzului, formeaz?? un gigantic calendar solar, de o precizie matematic?? uimitoare. Aflu c?? pe o piatr?? numit?? ââ???žS??geata Luniiââ?? e încrustat?? pozi?ia exact?? a stelelor atunci când a avut loc eclipsa total?? de soare din 25 decembrie, de ââ???žCr??ciunulââ?? anului 1089 înainte de Cristos. O grupare de alte trei pietre formeaz?? un triunghi pitagoreic perfect (a2+b2=c2). A?adar, ace?ti re?i nu erau fitecineââ??Â?
Falera e una din cele mai vechi a?ez??ri ale roman?ilor, atestat?? documentar ?i locuit?? absolut f??r?? nici o întrerupere din anul 3500 î.Hr. într-un târziu, Ignaz Cathomen avea s??-mi spun?? ceva care avea s??-mi taie respira?ia: ââ???žE la noi un cuvânt foarte vechi, poate chiar cel mai vechi, la fel de b??trân ca ?i megali?ii ???tia din piatr?? pe care-i vede?i. E vorba de cuvântul ââ???žcarpââ??Â, ceea ce în roman??? înseamn?? ââ???žpiatr??ââ??Â, ââ???žstânc??ââ??Â. Nimeni n-a putut stabili vreodat?? originea acestui cuvânt, ea se pierde în adâncul istoriei. Noi îns?? îl avem în numeroase nume de locuri, de mun?i ?i de v??i: Carp, Carpet, Carppa. Câteva piscuri de aici, din jurul satului, se numesc chiar a?a: Carp. Un altul se nume?te Carpats. Da, Carpats, de ce va mira?i? ?? M??nânc sarmale roman?e ?i zâmbesc. Acum am, într-adev??r, toate motivele s?? m?? simt aici ca acas??.
Autorul mul?ume?te în mod special doamnelor Lucia Benovici Portman (Elve?ia) ?i Magdalena Popescu-Marin (cercet??tor principal la Institutul de Lingvistic?? al Academiei Române) pentru sprijinul acordat în documentarea acestui reportaj.
Sursa: Formula As
http://ioncoja.ro/textele-altora/romanasii-din-elvetia/
