Istoria feroviara a Constantei
- Autor subiect sogard_2003
- Dat? creare
Câteva fragmente din cartea "1001 de zâmbete" a lui Hristu Nicolaide:
DESPRE TRENUL C?TRE MAMAIA:
"Pe atunci ajungeai la Mamaia cu trenul. Pornea din spatele prim?riei de ast?zi, afumând consumatorii matinali ai cofet?riei de peste drum, Pariziana, se oprea la halta de lemn din dreptul str?zii Mangalia, apoi la Tataia ?i, când s? dea co?ul dealului de la Pesc?riile Statului, toat? lumea trebuia s? coboare s? împing? locomotiva s?-?i ia avânt. Dup? un ceas de gâfâial? ?i opintiri, eroica ma?in? cu aburi le?ina în fa?a pavilionului de ?indril?, v?ruit proasp?t la fiecare început de sezon, ca o b?trân? cochet? care încearc? cu straturi de pudr? s?-?i ascund? ridurile. Oprea, dar nimeni nu se mai afla în tren. Cu câteva sute de metri înainte de sta?ie, lumea se înghesuia pe sc?rile vagoanelor ?i s?rea din mers s? ajung?, care mai de care, la casa de bilete, de unde începea o curs? pe via?? ?i pe moarte, pe culoarele de lemn, spre cabine. Într-o clip?, plaja se umplea cu scufi?e, bonete din cauciuc ro?ii, albastre, portocalii; maiouri de toate culorile, ?i sute de explozii în ap? marcau plonjoanele înot?torilor care s?reau de pe podul de lemn."
UN BELET, PENTRU MEDGIDIA
"M? aflam în gara Constan?a, situat? pe vremea aceea în inima ora?ului. O gar? modest?, neînc?p?toare. În a?teptarea primei curse care trebuia s? m? duc? la Mamaia, m? a?ezasem la coad?, la casa
de bilete. În fa?a mea un cet??ean cu fes ponosit, r?t?cit de pe undeva din micile ?i s?racele sate dobrogene, se tocmea de zor cu func?ionarul din spatele ghi?eului.
— Bine, bine, am în?eles. Clasa treia. Dar unde vrei s? te duci ? îl întreab?, pentru a nu ?tiu câta oar?, casierul.
— Da? la mine un belet ?i i?tim io unde mergem! r?spunde la rândul lui, tot pentru a nu ?tiu câta oar?, turcul.
Cu c?ma?a leoarc?, lipit? de corp, casierul î?i pierde r?bdarea:
— Ai fi ?tiind tu, de?teptule, dar trebuie s? ?tiu ?i eu.
— Pentru de ce? se mir? turcul. Dumneata nu estem poli?ai. Dumneata casier estem. Meseria ta estem dat belet la mu?terii.
Lumea din jurul ghi?eului se delecta ascultând pitorescul dialect al omului cu fes ?i tocmeala continu?, casierul încercând s-o lase mai moale:
— M?i omule, în?elege, aici biletele sunt a?ezate pe sta?ii. Fiecare sta?ie are pre?ul ei.
— Pentru de ce? se mir? iar cet??eanul. Belet la fel de mare estem, tot carton estem...
Turcul o ?inea mor?i? pe a lui. Dar interveni cineva din spatele meu, care î?i a?tepta ?i el rândul ?i omul ced?:
— Pentru Medgidia. Acolo mergem. Dar tot nu în?eles ce chi?tiga? mata daca sti unde mergem io? La urma urmei io mergem, nu dumneata.
Casierul l-a l?sat s? tr?nc?neasc? de unul singur, a perforat data pe un cartona? ?i i l-a înmânat.
— Doisprezece lei!
Turcul a s?rit ca ars:
— Doisprezece lei! Prea scump pentru buzunar al meu...
?i începu a se v?ita c? nego?ul cu toptanul merge prost, c? de-aia pleac? la Medgidia, unde are o rud?, s? caute de lucru ?i roag? C.F.R. s? se mul?umeasc? de data asta cu un câ?tig mai mic. S? mai lase din pre?...
— Pre?ul e tip?rit pe bilet. Nu încape tocmeal?! E pre? fix! url? casierul.
— Fics, pentru cine avem parale! îl pune la punct omul cu fes ponosit. Dar daca negustoru vrem, facem el ?i nefics. Io chind vindem toptan si musteriu om sarac estem, lasam mai ieftin.
?i din nou peror?ri, insistente, pân? când clientul cusurgiu v?zând c? nu o scoate la cap?t, ridic? desaga, pe care o ?inuse pân? atunci la picioare, o azvârle resemnat pe um?r ?i spune, mai mult pentru el:
— Nu vre? sa da?, nici io nu avem bani de aruncat. Mergem la alta gara, cumparam mai ieftin...
A ie?it pe peron ?i a luat-o iava?-iava? pe lâng? ?ine, disp?rând ca într-un film chaplinian...
Am privit dup? el pân? se f?cuse mic, mititel... Probabil se ?inuse de cuvânt. Mi-l închipuiam ajuns noaptea târziu, frânt de oboseal?, la jum?tatea drumului dintre Constan?a ?i Medgidia, în gara Murfatlar.
— Un belet clasa trei, pentru Medgidia. Chit parale?
— ?ase lei.
— A?a da! Dumneata om cinstit estem. Nu ca speculant ala de la Kustenge, care a cerut la mine, om sarac, doispe lei!...
Întâmplarea cu beletul pentru Medgidia avea s? devin? în revista „Strada S?rindar“ (stagiunea 1934—1935) una dintre scenetele cele mai gustate de publicul teatrului Alhambra..."
DESPRE TRENUL C?TRE MAMAIA:
"Pe atunci ajungeai la Mamaia cu trenul. Pornea din spatele prim?riei de ast?zi, afumând consumatorii matinali ai cofet?riei de peste drum, Pariziana, se oprea la halta de lemn din dreptul str?zii Mangalia, apoi la Tataia ?i, când s? dea co?ul dealului de la Pesc?riile Statului, toat? lumea trebuia s? coboare s? împing? locomotiva s?-?i ia avânt. Dup? un ceas de gâfâial? ?i opintiri, eroica ma?in? cu aburi le?ina în fa?a pavilionului de ?indril?, v?ruit proasp?t la fiecare început de sezon, ca o b?trân? cochet? care încearc? cu straturi de pudr? s?-?i ascund? ridurile. Oprea, dar nimeni nu se mai afla în tren. Cu câteva sute de metri înainte de sta?ie, lumea se înghesuia pe sc?rile vagoanelor ?i s?rea din mers s? ajung?, care mai de care, la casa de bilete, de unde începea o curs? pe via?? ?i pe moarte, pe culoarele de lemn, spre cabine. Într-o clip?, plaja se umplea cu scufi?e, bonete din cauciuc ro?ii, albastre, portocalii; maiouri de toate culorile, ?i sute de explozii în ap? marcau plonjoanele înot?torilor care s?reau de pe podul de lemn."
UN BELET, PENTRU MEDGIDIA
"M? aflam în gara Constan?a, situat? pe vremea aceea în inima ora?ului. O gar? modest?, neînc?p?toare. În a?teptarea primei curse care trebuia s? m? duc? la Mamaia, m? a?ezasem la coad?, la casa
de bilete. În fa?a mea un cet??ean cu fes ponosit, r?t?cit de pe undeva din micile ?i s?racele sate dobrogene, se tocmea de zor cu func?ionarul din spatele ghi?eului.
— Bine, bine, am în?eles. Clasa treia. Dar unde vrei s? te duci ? îl întreab?, pentru a nu ?tiu câta oar?, casierul.
— Da? la mine un belet ?i i?tim io unde mergem! r?spunde la rândul lui, tot pentru a nu ?tiu câta oar?, turcul.
Cu c?ma?a leoarc?, lipit? de corp, casierul î?i pierde r?bdarea:
— Ai fi ?tiind tu, de?teptule, dar trebuie s? ?tiu ?i eu.
— Pentru de ce? se mir? turcul. Dumneata nu estem poli?ai. Dumneata casier estem. Meseria ta estem dat belet la mu?terii.
Lumea din jurul ghi?eului se delecta ascultând pitorescul dialect al omului cu fes ?i tocmeala continu?, casierul încercând s-o lase mai moale:
— M?i omule, în?elege, aici biletele sunt a?ezate pe sta?ii. Fiecare sta?ie are pre?ul ei.
— Pentru de ce? se mir? iar cet??eanul. Belet la fel de mare estem, tot carton estem...
Turcul o ?inea mor?i? pe a lui. Dar interveni cineva din spatele meu, care î?i a?tepta ?i el rândul ?i omul ced?:
— Pentru Medgidia. Acolo mergem. Dar tot nu în?eles ce chi?tiga? mata daca sti unde mergem io? La urma urmei io mergem, nu dumneata.
Casierul l-a l?sat s? tr?nc?neasc? de unul singur, a perforat data pe un cartona? ?i i l-a înmânat.
— Doisprezece lei!
Turcul a s?rit ca ars:
— Doisprezece lei! Prea scump pentru buzunar al meu...
?i începu a se v?ita c? nego?ul cu toptanul merge prost, c? de-aia pleac? la Medgidia, unde are o rud?, s? caute de lucru ?i roag? C.F.R. s? se mul?umeasc? de data asta cu un câ?tig mai mic. S? mai lase din pre?...
— Pre?ul e tip?rit pe bilet. Nu încape tocmeal?! E pre? fix! url? casierul.
— Fics, pentru cine avem parale! îl pune la punct omul cu fes ponosit. Dar daca negustoru vrem, facem el ?i nefics. Io chind vindem toptan si musteriu om sarac estem, lasam mai ieftin.
?i din nou peror?ri, insistente, pân? când clientul cusurgiu v?zând c? nu o scoate la cap?t, ridic? desaga, pe care o ?inuse pân? atunci la picioare, o azvârle resemnat pe um?r ?i spune, mai mult pentru el:
— Nu vre? sa da?, nici io nu avem bani de aruncat. Mergem la alta gara, cumparam mai ieftin...
A ie?it pe peron ?i a luat-o iava?-iava? pe lâng? ?ine, disp?rând ca într-un film chaplinian...
Am privit dup? el pân? se f?cuse mic, mititel... Probabil se ?inuse de cuvânt. Mi-l închipuiam ajuns noaptea târziu, frânt de oboseal?, la jum?tatea drumului dintre Constan?a ?i Medgidia, în gara Murfatlar.
— Un belet clasa trei, pentru Medgidia. Chit parale?
— ?ase lei.
— A?a da! Dumneata om cinstit estem. Nu ca speculant ala de la Kustenge, care a cerut la mine, om sarac, doispe lei!...
Întâmplarea cu beletul pentru Medgidia avea s? devin? în revista „Strada S?rindar“ (stagiunea 1934—1935) una dintre scenetele cele mai gustate de publicul teatrului Alhambra..."
Exista si halta Tataia, existand si ceva poze de la un accident usor de cale ferata. La topicul Locomotive cu abur cred ca sunt imaginile....
Uite o suprapunere aproximativa a unei harti vechi peste cea actuala, ca sa iti dai seama pe unde erau haltele Baile Tataia si Tabacarie:ICRA post_id=166082 time=1525812238 user_id=1819 a spus:Am citit-o bun? carte, am râs copios. Harbar nu aveam de plaja "Tataia".
O lucrare esentiala care lamureste mai multe lucruri: M. D. Ionescu, "Dobrogia in pragul veacului al XX-lea". Printre acestea, care sunt haltele de pe linia spre Baile la Vii. Aceasta pornea intr-adevar de la halta Ovidiu (si nu Tomis, cum gresit apare pe ilustrata), acolo unde azi este statuia lui Anghel Saligny, si mergea de-a lungul strazilor Ovidiu si Vasile Canarache, oprind in haltele Tomis si Thetis, apoi in Gara Constanta (Sau la Cantonul 1? in text nu e clar). De acolo pleca mai departe spre bai, oprind in halta de la berarie si apoi in cea finala, din parc (probabil cel care inconjura Casa Beiului). Debarcaderele de scandura se refera exact la ceea ce se vede si in cartile postale: peroane in trepte din lemn. Pacat ca nu exista un mers din vremea aceea...
Gara Mircea Voda construita la 1886!
Gara Mircea Voda construita la 1886!
catalin
Well-Known Member
Da, linia spre.... Lucian o sa ne dea toate detaliile, pe un site dedicate istoriei orasului vazusem si localizarea exacta a napastei.