La 101 Roco a fabricat initial (1996) modelul 43740 (101 001-6) care nu are dispuse corect anumite elemente, in principal grilele de ventilatie. Locomotiva nu a fost primita foarte bine, asa ca un an mai tarziu au revizuit modelul cu 43741, la care au mai remediat din probleme.
Ei uite, aici te inseli, asa cum s-a inselat si presa modelistica la momentul respectiv.
Le cunosc pe 101 001 pana la 004 pentru ca am avut ocazia sa merg cu fiecare din ele, asa cum cunosc si restul seriei. Cele patru 101 de preserie au si acum dispunerea aeratoarelor in "capotele" amovibile din sala masinilor diferita si modelul Roco al 101 001 si mai tarziu 101 003 pe N este din acest punct de vedere absolut corect. Ceea-ce nu stiau redactorii care au testat modelele la jumatatea lui 1997, comparand Trix/Märklin (serie), Fleischmann (serie) si Roco (preserie) este ca a existat o preserie. Atat EM cat si EJ, EK si MIBA au dat gres, numai EK a rectificat candva tirul.
Spre sfarsitul perioadei de exploatare, s-a incercat folosirea ei pe trasee mai scurte ( si cu mai multe opriri), idee care s-a dovedit neinspirata, crescand numarul de probleme - locomotiva fiind gandita pentru drumuri lungi si cu putine opriri pe traseu.
Nici asta nu este chiar adevarat. Am scris cateva sute de pagini in presa pe tema asta, asa ca pot sa-ti aduc cateva explicatii.
La momentul aparitiei seriei 103 in 1971 existau in RFG doua categorii de trenuri in segmentul superior: TEE si primul IC (programul IC'71), amandoua formate numai din vagoane salon si cu compartimente de clasa 1, vagoane bar si vagoane restaurant. Lungimea maxima a unui TEE sau IC nu depasea noua vagoane, unele aveau doar trei. Acesta a fost si caietul de sarcini pentru 103.1: masa remorcata de maxim 480 de tone, viteza maxima 200 km/h.
Cu programul IC'79 si mai ales dupa introducerea IC'85 s-a schimbat treaba. TEE era o specie pe cale de disparitie, trenurile IC aveau acum doua clase si pana la 18 vagoane. Este si momentul in care 103.1 au fost distruse mecanic in mod programat, fiind puse la treaba pe trenuri pentru care nu au fost gandite. Au facut fata cu brio insa asta le-a scurtat mult viata. Au aparut probleme mecanice mari.
In 1986-87 s-au dat in exploatare liniile noi de mare viteza. 103.1 nu era adaptata (nu avea posturi de conducere presurizate) asa ca deasupra ei a aparut 120.1. Nu mai era "topul topului" ci esalonul al doilea.
In 1991 au avut loc alte schimbari: IC nu mai era produsul de top, ci ICE. Intre timp aparuse si IR. Locomotivele 103.1 imbatranisera, si imbatranisera prost. Au asigurat mai departe tractiunea trenurillor IC si IR pe linii clasice modernizate, la fel ca 120.1 (cu diferenta ca acestea se vedeau si pe NBS) si 111. Traseele erau la fel de lungi ca inainte, numarul de opriri mai mare doar la trenuri IR sau la acele IC-uri care opreau si inainte la fiecare al doilea gard.
Si asta cu "negandita pentru opriri dese" este un mit fara baza reala. In RFG in anumite regiuni distanta intre doua orase mari, opriri TEE si IC in anii 1970, este uneori sub 30, chiar 20 km (exemplu clasic: Ruhrgebiet, Dortmund-Essen-Düsseldorf-Köln, apoi mai jos Bonn, ba si Bad Godersberg, unde unele trenuri IC opreau pentru ca acolo locuiau mai-marii regionalei; alt exemplu ar fi Oberrheinstrecke, opriri la Karlsruhe, Baden-Baden (statiune mondena), Offenburg, uneori Lahr, Freiburg-i-Br, Basel Bad, Basel SBB). In caietul de sarcini al 103.1 s-a prevazut o acceleratie mare tocmai din cauza opririlor repetate.
A fost o masina gandita pentru trenuri usoare spre medii, viteza maxima ridicata si capacitatea de a accelera repede; aparatul de rulare o ajuta in acest sens insa "fura" mult din catenara. A ramas de pomina povestea cand cineva a avut ideea neinspirata sa puna prin 1985 o 103.1 de Hamburg pe IC "Oldenburg City" format dintr-un Avmz si trei Bm 235 (care era remorcat de regula cu 112, adica prima 112, ex-E10.12) si mecanicul a tras de ea in asemenea hal la plecarea din Oldenburg ca a "omorat" nu numai substatia din partea locului ci si, in cascada, toata reteaua electrica a DB pana la Bremen.