Pentru o citire ”mai direct?” a materialului indicat de dantm...........Trecutul transportului feroviar maramuresan.
Caile ferate uzate
Era mai bine cu trenu’. E drept, ca nu era Basescu la Transporturi pe atuncea. Referirea e facuta la anii ‘60 ai veacului trecut, cand Maramuresul a fost impanzit de trenulete: forestiere, miniere, de calatori sau de marfa.
Daca Vaserul dainuie si azi ori despre linia ferata de peste Prislop am mai scris. Alte rute feroviare au intrat in uitare. Dar trebuie sa afle cetitoriul ca au existat trei drumuri de fier care aduceau clorura de sodiu la Moara de Sare de la Sighet: liniile ce veneau de la salinele Costiui, Ocna Sugatag si Slatina (azi Solotvino-Ucraina, vizavi de podul istoric). Toate au fost edificate intre 1880-1890, in timpul administratiei austro-ungare a salinelor.
Caile ferate forestiere
In anii primului razbel, germanii au construit calea ferata forestiera (pe care o voi numi in continuare CFF) Leordina - Poienile de sub Munte - Gura Rica. Aceasta avea roluri industriale si de transport persoane si marfuri si se intindea de-a lungul Ruscovei, cale de 30 de kilometri. Tot in acei ani, s-au realizat caile ferate inguste de pe vaile Baicu (Dragomiresti), Rausor (Budesti) si Frumuseaua (Petrova). In Sapanta a existat o alta CFF, conceputa pentru a deservi fabrica de mobila curbata de la Intre Sapanti (proprietate a unui elvetian) si cea de cherestea de la Campulung la Tisa. Linia de pe Sapanta pleca de la Campulung, de-a lungul Tisei, apoi urca pe vale in sus, pana la ramificatia paraielor. De acolo, o varianta urca pe Runc, alta pe Tresapanti si ultima pe Paltin. Linia, care era deservita de trei locomotive si un mare numar de vagoane de tot felul, a fost dezafectata in 1965 si inlocuita de drumuri forestiere.
Poveste arsa
O alta CFF, azi uitata, a fost trasata prin primele decenii ale veacului trecut pe valea Marei, de la Giulesti (unde se cupla cu cea salinara dintre Sighet si Ocna Sugatag) in amonte, prin satul Cracesti (azi Mara), apoi spre Obarsii. De la Plesca se ramifica la randu-i, o varianta urmand valea Stedea, iar cealalta, Paraul Brazilor. Ultima linie ferata are o poveste tragica. Pe aceasta s-a transportat (intre anii 1959-1960) motorina care a mistuit barbar padurea de pe intinsele platouri de azi ale Runcului Sapantei. Episodul a fost ingropat in uitare. Pe atunci, oamenii satelor din vale (in special cei din Iapa) s-au plans ca nu au suficienta pasune pentru vite. Cu concursul unor brigadieri silvici si al butinarilor oseni, padurea a fost doborata, iar trunchiurile copacilor aprinse cu motorina, fara macar a se incerca valorificarea lemnului. A ars tot: arborii doborati, tufele si lastarii din poienile Colibi, Tiganu, Trei Maguri sau Obarsii. Desi legea de atunci spunea ca numai prin decret prezidential se poate schimba destinatia suprafetei acoperite cu padure, nimeni n-a fost tras la raspundere pentru incendierea celor cateva sute de hectare de codru. Astfel s-au obtinut pasunile ”Din Deal”, CFF-ul de pe Mara Superioara a intrat in istorie si viata a mers inainte. Din toate aceste cai ferate din Maramures n-au mai ramas astazi decat fotografii, amintiri si, ici-colo, cate-un podet sau terasament pastrat miraculos, intact. Din punct de vedere economic, mjlocul de transport pe CFF era extrem de avantajos. O data construita linia, intretinerea nu era foarte costisitoare, volumul transportabil al marfurilor era mare, iar poluarea aproape inexistenta. Acum, totul s-a dus de rapa. Atunci cand au aparut peridocurile si TAF-urile, trenuletele au murit, iar padurea s-a naruit. Si nostalgiile.
Teofil IVANCIUC
