Dupa 20 de ani

  • In perioada urmatoare o sa vi se solicite modificarea parolei. Pana la modificarea parolei, userul poate figura ca si blocat, odata modificata parola, userul este reactivat automat.
    Pentru orice problema va rog folositi butonul "Contact"
imi place inclinatia si cromatica aleasa la peretele din piatra.Chestie de copiat. Bineinteles si canalul, rigola si sita. da' nu-mi cade la pipota terasamentul ala lucios-gonflabil, acolo ai ceva de lucru. Il vei placa cu aracet si pietris, sau recurgi la vopsea?
 
La iesirea prin capatul "Y" al statiei lucrarile dateaza de pe vremea burgheziei care a supt sangele poporului muncitor.

...asa e! Burghezia a luat pielea de pe noi!...noroc cu comunistii....ne-au dat pielea inapoi!

PDI
 
leon-gr a spus:

ceva detalii de cum ai realizat chestia asta?...
detalii...hhhmmm...floricele pe cimpii, cumva?!

Peretele, vrea sa imite oarece sisturi, este facut din polistiren extrudat.
Avand polistiren de 2 cm grosime au fost necesare patru straifuri lipite unul peste altul, cu aracet, si fixate suplimentar cu scobitori si patru semnale de fluier :D
Nu este gluma. Nemaiavand scobitori am folosit patru semnale de fluier facute din scobitori :D

Tehnica este foarte simpla.
In primul rand nu trebuie sa te gandesti prea mult la ce faci.
Iei un cutter si tai, nu prea adanc, polistirenul intr-un sens, pe diagonala, aleatoriu, taieturi neparalele care se mai si intretaie.
Repeti operati in sens invers.
Atentie! Sisturile, cu foarte rare exceptii, au orientare unidirectionala.
Nu incerca sa faci coame din ele decat daca macheta este deasupra a doua falii tangente :lol:
Sper ca este corect. Daca nu sa vina geologii sa ma lumineze.
Bagi varful cutterului, tot aleatoriu, printre taieturi si scoti ce se poate scoate din polistiren. Nu trebuie exagerat dar sa reusesti sa faci o alternanta intre plin si gol. Evident alternanta nu trebuie sa fie de la un capat la altul si, foarte important, sa nu arate ca o tabla de sah.
Cand ai sa te uiti la ce a iesit nu o sa iti placa de loc. Ba, este posibil, sa te intrebi "Ce naiba este asta?"

Iei un spray cu vopsea, de preferinta neagra, pe baza de nitro si dai peste polistiren. De la distanta indicata pe butelie ca sa acoperi cat de cat suprafata. Nu insista prea mult ca nu are rost.
Fiind pe baza de nitro o sa atace polistirenul si o sa-l modeleze dupa bunul plac. O modelare aleatorie :D

Lasi "minunea" sa se usuce si intervii, dupa bunul plac, cu vopsele exclusiv acrilice. Eu folosesc vopsele pentru zugraveli ca nu am bani, sunt sarac la care adauga criza, pentru Revell, Humbrol, Vallejo, Tamya sau mai stiu eu care.
De altfel am spus tuturor ca vopselele de firma sunt aproape acelasi lucru dar mai proaste.
Ca sa dau jos o acrilica, folosita de zugravi, de pe un plastic trebuie sa ma folosesc de unghie sau ceva de slefuit si nu am nevoie de "sigilare".
Poate am eu plastice mai bune de nu se iau zugravelile mele :p

Spor!

p.s.Astept sa vaz "experimentul".
Cand am zis ca dai cu vopsele sau pigmenti dupa bunul plac nu am glumit. Eu am vrut ceva calcaros si a iesit mult alb spre granit. Mi-a atras atentia Robert ca eu ... obisnuit cu imaginea nu m-a mai interesat.
 
Eu zic sa alegeti iarba mai inalta , asta scurta si cu baterie noua nu arata genial
parerea mea sa alegeti o culoare mai inchisa la iarba (asta e cam florescenta)
arata bine zidurile, curat lucrate.Frums canalul cu sita (felicitari pt ideie)... doar modelul caramizilor nu e prea real
Sunt curios la apa cum procedati
(am si eu de pus la mine asa ca-s cu ochii aici sa fur ceva idei 8) )
 
mixu a spus:
Eu zic sa alegeti iarba mai inalta , asta scurta si cu baterie noua nu arata genial
parerea mea sa alegeti o culoare mai inchisa la iarba (asta e cam florescenta)

Iarba alegem din ce ne-a adus beneficiarul si totul este ca in reclama pe care o facea Ford la masinile lui tip T "Puteti alege orice culoare doriti numai neagra sa fie"
mixu a spus:
... doar modelul caramizilor nu e prea real
Sunt curios la apa cum procedati

Exista mai multe moduri si materiale pentru a face o macheta.
Primul ar fi cel profesionist in care se vad toate numai in fotografii macro, ma refer la infrastructura si peisaj ca la materialul rulant, facut de producatori, trecem in al doilea mod.
Al doilea mod este cel in care "totul trebuie sa se vada cu ochiul liber" de oriunde te-ai uita. Zisai, mai sus, de materialul rulant. Producatorii fac niturile mari tocmai ca sa se vada si se vad chiar si de la 160-200 m :D

Noi am ales al doilea mod, in acord cu beneficiarul care a replicat "ca sa vad ce este pe macheta nu ma apuc sa fac fotografii macro".

Cat priveste "caramizile" sunt, de fapt pietre cioplite.
Ca in multe alte cazuri a aparut un compromis. Matrita din zinc nu permite grosimi mai mici de 1 mm si ... asa i-a ramas numele. Ma refer la rostul dintre pietre. Piatra este exact 1/87 dar rostul nu. Daca am fi avut matrita din otel poate ne-am fi permis un rost de, maxim, 0,34 mm:D
mixu a spus:
Sunt curios la apa cum procedati

In rigole nu o sa fie apa. Daca punem apa trebuie sa imitam si functionarea barbacanelor.
Lucrarile de rambleu, debleu, rigole si puturi de adancime pentru colectarea apelor pluviale au fost, ca si altele care urmeaza, mai mult un moft ca sa arate bine macheta.
Beneficiarul nu ne-a spus nimic legat de cat de mult sa ne apropiem sau nu de realitate.
Totul a ramas la latitudinea noastra si ... in aceiasi bani :D
 
...

Uneori nu numai cele scrise pot fi stresante ci si fotografiile.
Da, fotografiile, si in special atunci cand nu prea ai ce vedea in ele in afara de polistiren, placi compozite sau din lemn si mult aracet.
Pana la fotografii ii aduc multumiri lui sogarD pentru ajutorul dat.
In afara de faptul ca a pus umarul la realizarea unor parti de structura a insfacat un kit Kibri, bunker de alimentare cu carbuni, si s-a apucat sa-l monteze.
Nu l-a terminat dar arata bine pana acuma. Sper sa puna el fotografii ca eu nu am facut.
Pff ... era sa-l uit pe Alex dar nu cred sa se supere. Ieri am uitat sa-l iau de acasa desi am trecut pe langa el si ma intrebam ce caut in zona :p

Sa revenim la lucrari.
Doru si-a batut capul, toata ziua, cu punerea la punct a macazelor care uneori mai dau rateuri. A mai tras ceva fire si cam atata avand in vedere ca a fost sambata.

Ziceam de structura, mai bine zis infrastructura decorului.
De lucru am lucrat la ambele capete ale Garii A.
La capatul X am pus plasa, intre linia curenta si linia de tragere, bucati de ziar pentru intarire si hartie igienica peste.
S-a stricat minunatul proxon de lipit cu plastic asa ca nu prea a mers treaba cum am vrut dar ... a mers.

La capatul Y al statiei am inceput "imprejmuirea" liniei curbe, minunea aia cu patru macaze pentru trecerea de pe un fir pe altul, pe care, in unanimitate, am hotarat s-o "ingropam" in debleu.
Panou pe laterala, cateva coaste, polistiren si aracet



trei fotografii cu acelasi colt in speranta ca fiecare arata altceva



se pare ca nu dar mai incercam cu una




Dupa curba urmeaza un lung aliniament, bagat si el in seama, asa ca ... structura, polistiren, bucati de lemn, panou lateral si aracet



...
 
...

Si lucrurile au continuat pe aceiasi linie.

"Osatura" debleului in aliniament fara polistiren




Ce bine cu pozele ca mai vedem pe unde am dat rateuri. Vezi linia directa ce intra in gara

Uite ca a aparut si polistirenul




De aparut a aparut dar linia tot nu a fost corectata si asa o sa ramana pana luni

Putina cioplire in polistiren, ceva simirghel si parca are alta infatisare




Cam nasol cand trebuie sa lucrezi "inghesuit" si suprafata nu iti permite sa faci cum vrei dar ... totusi arata intr-un fel. Acuma sa vedem cum o fi la final




O fotografie din capatul opus si mai de sus




Cam asta a fost pentru astazi.
Parca nu am facut nimic dar va asigur ca imaginea machetei incepe sa se schimbe incet, incet, spre bine zic io

Spor la modelit!
 
Pai da, toata lumea a fost cuminte azi si a facut cateceva.... insa Dorel e stalpul "Societatii bazate pe modelul Poporului Prieten Vecin" ...





Merge incet, ideile vin pe parcurs de la fiecare dintre noi. Inspiratia conteaza enorm sa fie prezenta in atmosfera de lucru.



Ip nu facusi mare lucru, decat o poza, o macara KriBri..Krikri..daca era timp, rabdare si multa vointa putea fi vopsita piesa cu piesa si iesea de nota 11. Nu spuun ca plasticul KiKIbri arata rau ci doar ca poate fi mai bine.

Macaraua mai are nevoie de multe piese insa ziua s-a scurs cam repede.







o amplasare provizorie a panoului de comanda:

 
leon-gr a spus:
pai tot farmecul "cu pretenul sovietic" s-a dus...nu mai este......
dehh, se shimba vremurile...!!!

Doar pentru moment ca ... inca functioneaza "pleaca ai nostri vin ai nostrii" :D
leon-gr a spus:
da...sticla de PIKO...intra si ea la sectiunea ...cum se face o DIORAMA?
veche de 20 de ani...sticla?! :roll: :roll:

Evident ca intra la sectiunea "cum se face/construieste o DIORAMA".
Poti adauga si alte bauturi ca tot se construieste diorama :wink:
In 2012, daca nu bem vinul pana atunci, face doi ani vechime :D


...

Brrr ... frig astazi.

Azi incepui ziua cu oarece alergatura asa ca ajunsei la atelier putin rebegit de frig.
Aruncai ibricul pe foc, adaugai apa si zahar sa fac o cafea, pornii muzica, inspectai macheta sa vaz daca nu cumva a mai lucrat cineva de sambata ca sa-mi usureze sarcinile.
As!
Nimic.
Toate cum le-am lasat.
Cafeaua gata. Parca-mi lasa si acuma gura apa dupa cana ce scotea aburi frumos mirositori.
Lumina, cuttingmat, bisturie, tigara, scrumiera, si alte multe lucruri nefolositoare la indemana asa ca zisai sa ma incalzesc putin.
Hotarai sa ma joc cu oarece traverse, ca tot se purtara pe la targuri de pe alte meleaguri, sa vaz ce iasa.

Apucai o ghirlanda de ROCO, desprinsei una si incepui sa tai.
Iesi ceva dar, se pare, mainile inca nu erau dezghetate :wink:



si de pe partea cealalalta



Nu-mi placu asa ca luai o bucata de brad, bagheta nu poci sa-i zic ca avea forma de trunchi de piramida.
Semne, taiere, cioplire si poza, de pe o parte, direct de comparatie cu traversa din plastic




Pana facui poza amorti pe a parte asa ca o intorsei sa vaz cum da




Ei, putin antrenament, lemn de balsa si ... cam asta ar fi.
Poate o punem de o gramada ca nu se stie cand trebuie.

...
 
...

Cam incepui sa ma plictisec de capatul "Y" al statiei dar mai este ceva de stat pe tarlaua asta.
Forme de relief, rigole, ziduri de sprijin, vegetatie si ... cate un vagon din cand in cand.

Lateralele fiind montate am continuat cu incropirea structurii rigolei si a reliefului.
Materiale simple, de pe langa casa omului ca sa nu alergi sa cauti si sa nu gasesti.
Resturi de ploistiren, carton gofrat de la cutii de ambalaj, plasa de tantari de la ferestre ca tot nu au "inviat", aracet, pistol de lipit cu plastic cald, cutter ... intr-un cuvand necesarul 13

Montaj simplu, cat mai simplu, cu croire la fata locului

Coaste si viitoare sprijiniri




Asa cum am invatat "daca o poza nu ajunge sau nu te avantajeaza unghiul mai fa una, daca se poate, exact din acelasi unghi"




Asta de sus fu din alt unghi :roll:

Un viitor zid de sprijin, de greutate, ce ar vrea sa fie un CCCF sau CCCP :D



Adica o imitatie de dale prefabricate de tip F.

Ma gandeam daca nu ar da bine, evident in alta parte a machetei, un astfel de zid in constructie, astfel incat sa se vada armaturile, samburii din beton armat si, daca sunt tare, drenul din spate :wink:



...
 
...

Nu sunt adeptul folosirii polistirenului la realizarea reliefului. Mizerie multa, chiar daca este extrudat. In locul lui, mai de graba, prefer ghemotoacele de hartie.
Dezavantajul la ghemotoacele de hartie este ca ai nevoie de o baza pe care sa le asezi. Sunt excelente pentru realizarea formelor de relief demontabile. Realizezi relieful si folosesti doar coaja putand sa reutilizezi ghemotoacele de ziar.

In cazul acestei machete nu am o baza. Singura suprafata de osb este in gari unde forme de relief nu sunt. Poate or sa fie pe langa ele ...
Am folosit ca suport plasa de tantari din material plastic. Este flexibila si poti s-o modelezi cum vrei, inainte si dupa ce ai aplicat primele straturi de hartie igienica, servetele sau prosoape din hartie.
Am incercat, la extensia unei machete Schonmuhlen, plasa de tantari metalica dar nu am fost foarte multumit. In primul rand m-am lovit de prinderea acesteia. Unde am avut lemn nu a fost o problema. Am folosit capse pentru tapiterie dar in rest $%th_&7k^&!?~":??//

Plasa din plastic am fixat-o foarte repede si, mai ales, usor cu ajutorul pistolului de lipit cu plastic cald




Croita direct pe macheta, ajustata dupa lipire, arata ispititor pentru hartia igienica :lol:



...
 
...

Cateva imagini cu relieful "la rosu", la propriu si la figurat.
Prefabricatele zidului de sprijin se aseaza orizontal fara a urmari panta liniei.
Eu zic ca am reusit, cat de cat, sa le reprezint corect. Este drept ca inscriptionarea, facuta de mana, nu prea este grozava dar, daca nu iese bine la final, o acoperim de tot




Rosu cat vezi cu ochii. Culoarea vestitului C-papir de proasta calitate dar un material excelent pentru acoperire. Sunt puse doar doua straturi. Dupa ce se usuca mai urmeaza doua sau trei in functie de rigiditatea obtinuta.




Incepe sa capete forma capatul Y al statiei




Se vede interesant de pe aliniamentul in urcare




Chiar daca remiza, datorita suprafetei limitate, sta cam "bagata" in linii




Sper ca pomii, cati oi putea pune in spatele si laterala ei, sa mai "taie" din imaginea nereala.

Ramane problema actionarilor pentru macaze. O pacoste pe macheta, datorita imaginii, o pacoste sub macheta datorita sensibilitatii la pozitionare.
O problema ceva mai dificila de rezolvat. A trebuit sa "montez" cate un tub, se vrea din beton, ca sa pot pune pe actionari o dala din ABS sau Forex care sa imite un podet de refugiu. Va fi amovibil ca in caz de avarie sa se poata interveni la actionare. Sigur nu o sa arate bine dar alta solutie nu am. Am mai incercat acoperirea cu vegetatie si am muncit la deblocarea macazului si a actionarii datorita aracetului.

Spor la modelit!
 
obiwan a spus:
Cum maschezi comenzile macazelor?

LDH a spus:
Ramane problema actionarilor pentru macaze. O pacoste pe macheta, datorita imaginii, o pacoste sub macheta datorita sensibilitatii la pozitionare.
O problema ceva mai dificila de rezolvat. A trebuit sa "montez" cate un tub, se vrea din beton, ca sa pot pune pe actionari o dala din ABS sau Forex care sa imite un podet de refugiu. Va fi amovibil ca in caz de avarie sa se poata interveni la actionare. Sigur nu o sa arate bine dar alta solutie nu am. Am mai incercat acoperirea cu vegetatie si am muncit la deblocarea macazului si a actionarii datorita aracetului.

:D
 
salut...
rosie si creata, hirtia folosita de tine...daca ar fii avut si 2 picioare...ar fii fost cam altfel!!! :D :D
banuiesc ca mecanismele macazelor vor ramine pe suprafata dioramei, daca nu vrei sa le pui pe sub aceasta. alta munca, alta distractie, adica!!!