De curand mi-am instalat browserul Mozilla Firefox 3.0.5 si-mi place cum functioneaza. Totusi, apare o foarte mica problema atunci cand ma "plimb" pe forum. Anume, intru, ma autentific si fac click pe "Vizualizare mesaje primite de la ultima vizita". Astfel intru pe pagina respectiva, unde vad mesajele noi ilustrate cu orange. Fac click pe trimiterea spre cel mai recent mesaj dintr-un subiect, ajung la el si il citesc. Apoi, natural, fac click pe butonul "Mergi cu o pagina inapoi" si ajung din nou la pagina cu mesajele noi. Surpriza! Mesajul pe care tocmai l-am accesat este tot orange, adica "necitit"! Daca fac click pe butonul "Reincarca pagina curenta", atunci mesajul accesat devine gri, adica "citit". Aceasta comportare nu era prezenta in Internet Explorer 8, respectiv dupa citirea mesajului respectiv si revenirea in pagina cu mesaje noi, mesajul citit era automat afisat gri.
Ma cam deranjeaza faptul ca actualizarea culorii mesajelor nu se mai face automat, ci doar la apasarea butonului de reimprospatare. Ce ziceti, de unde provine aceasta comportare si cum se poate remedia?