Salutare baieti,
Extrem de interesant topicul acestei discutii! Observ ca pana la urma discutia se invarte in jurul unor a doua aspecte foarte diferite.
Intai de toate, faptul ca exista "paliere" diferite de preturi pentru diverse piete (americana, continentala, britanica).
Apoi, ca firme diferite pot sa faca un model, de calitate diferita, al ACELUIASI prototip, la preturi foarte diferite.
Cred ca in final totul este o chestie de analiza a pietei si o problema de marketing. Producatorii germani au mers pana acum pe niste preturi nerusinate pur si simplu fiindca ISI PERMITEAU acest lucru: piata germana de modele, indiferent ca este vorba despre Maerklin, de Trix, de Fleischmann sau de alte modele exclusive, "inghitea" aceste galuste.
Spre exemplu, eu unul nu-mi explic prea bine de ce niste modele Maerklin din tabla din anii '40 ajung la niste preturi astronomice. Personal gasesc acele modele din tabla presata absolut hidoase. Nici macar nu sunt modele in adevaratul sens al cuvantului, sunt doar niste jucarii. Totusi s-au gasit colectionari inraiti care sa dea preturile respective pe respectivele obiecte. Atata timp cat managerilor acestor firme "le mergea" in felul acesta, ar fi fost nebuni sa schimbe ceva. Iata insa ca s-au dovedit lipsiti de prevedere si pe termen lung strategia lor s-a dovedit gresita. De aici falimentele in lant care tot zguduie lumea producatorilor germani in ultimii 10 ani. Si eu cred ca inca nu vedem decat varful aisbergului. Zguduirile cele mai rele de-abia de acum incolo urmeaza.
De ce produsele britanice sau americane au preturi mai mici? Poate ca producatorii respectivi au avut deja ocazia sa se calce pe bombeuri unii pe altii pana cand preturile s-au asezat in ordinea lor fireasca. Daca Graham Farish poate sa produca la un pret de numai 6 lire sterline un vagon la nivelul de calitate cerut de piata respectiva, inseamna ca Peco sau Bachmann mor de foame incercand sa vanda ACELASI vagon cu un pret de doua ori mai mare. Deci ceilalti isi vor re-gandi automat strategia de productie si de vanzare pentru a ajunge la nivelul concurentului lor.
Un alt exemplu: avand de ales intre sine Fleischmann sau Trix la scara N, subsemnatul (si nu numai, pentru ca eu n-am facut decat sa-i imit pe inca multi alti pasionati de scara N de pe acest forum) am ales sinele.. PECO, adica singurul producator care produce sine code 55 pe N. Si inca se si lauda ca este singurul producator care produce sine "cu aparenta de fiNe scale" dar cu preturi de gama de larg consum. Cu alte cuvinte, managerii de la Peco stiau foarte bine ce fac in momentul in care au scos sinele respective. Un producator care in lupta din ce in ce mai dura pentru existenta pe piata modelistica a stiut sa se orienteze. Daca Fleischmann & Co ar fi cascat ochii la timp, poate ca modelistii continentali ar fi avut parte la randul lor de sine Code 55 produse in Germania. Asa, ei s-au culcat pe o ureche, iar acum scade procentul de cumparare al sinelor nemtesti si creste corespunzator procentul de cumparare al celor britanice Peco...
In final, discutia si mai interesanta este cea referitoare la preturile extrem de diferite ale unor produse "de serie larga" verso cele "high end" produse de firme exclusiviste elvetiene gen Lemaco, Fulgurex etc.
Aici este clar ca respectivele firme au de la bun inceput o strategie de marketing eficienta, care le permite sa supravietuiasca in conditiile specificului de piata respectiv.
Iarasi va dau un exemplu: a existat candva o foarte frumoasa locomotiva bavareza tip BB II "Mallet" (alcatuita din doua "bucati" articulate, fiecare segment fiind actionat de un motor cu aburi separat). Aceasta locomotiva a fost realizata ca model de catre Trix (chiar daca nu l-a salvat de la probleme, spre lauda sa, domnul Mangold s-a dovedit un "fan" declarat al locomotivelor bavareze si al epocii I-a). Modelul Minitrix, care nu se mai fabrica (dar este anuntata o re-editare pentru 2009) se poate gasi pe eBay cu preturi ce se invart pe la 150 de euro.
Dar un model al aceleiasi locomotive a fost produs, tot la scara N, si de catre una din firmele elvetiene exclusiviste despre care se facea vorbire mai sus. Modelul respectiv se mai poate gasi ocazional tot pe eBay, insa la un pret de vreo trei ori mai mare.
Desigur ca odata ce modelul respectiv a fost facut de Trix, "presiunea" colectionarilor asupra modelului elvetian s-a redus, dar asta nu inseamna ca n-au ramas colectionari exclusivi interesati de el. Asa cum si Vacheron Constantin supravietuieste bine merci, chiar daca ii fac concurenta si ceasurile japoneze electronice, si ceasurile rusesti "Pobeda", ba in ultima vreme chiar si computerele, telefoanele mobile, cuptoarele cu microunde sau bordurile de masina!
Eu va marturisesc sincer ca n-as fi avut curajul sa dau 450 de euro pe modelul BBII exclusivist elvetian, in schimb am in colectie o BBII produsa de Trix. Din acelasi motiv voi ramane fara locomotiva bavareza S 2/6 pe N, chit ca e unul din modelele pe care l-am vazut in realitate la muzeul DB.
Nu in cele din urma, ma iarta, Rudi, dar mai e si chestie de gust. Spre exemplu, mie modelele americane actuale nu-mi plac nici de frica. Trenurile alea nesfarsit de lungi americane au nevoie de un spatiu la fel de nesfarsit pe diorama ca sa arate autentic, de aceea subiectul respectiv nu mi se pare chiar deloc usor de abordat.
Nu-mi plac nici macar modelele englezesti actuale, unde locomotivele arata de parca ar fi un bloc de metal compact vopsit in diverse moduri.
In schimb, odata ce-am cam "terminat" Bavaria epocii I-a, va marturisesc ca am ajuns sa am un interes cu totul particular in modelismul britanic din epoca I-a. Evident, tot pe N. Asa ca ma bucur foarte mult sa aflu ca de fapt modelele britanice la scara 1:148 se cupleaza perfect cu modelele continentale la scara 1:160. Desigur, n-o sa ne apucam sa le amestecam acum, dar... just in case! ;-)